DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Gabriela Firea, convinsă că PSD va câştiga alegerile: Patru nume de posibili premieri din partea social-democraţilor

Inquam Photos / Octav Ganea
Gabriela Firea PSD

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea susţine că social-democraţii vor câştiga alegerile parlamentare şi pe urmă partidul va propune premierul, avansând patru nume pentru această funcţie: Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Vasile Dîncu sua Cristian Socol.

„Văd şi eu cu câtă nepăsare faţă de votul românilor vorbesc PNL şi USR despre viitorul premier. Domnul Orban trebuie să accepte faptul că românii nu-l mai vor şi va trebui ori să îşi dea demisia înainte de alegeri, ceea ce nu va face pentru că nu va face un astfel de gest de onoare pentru că a condus pandemia dezastruos şi economia s-a prăbuşit, dar după acestei alegeri cu siguranţă că va fi un alt guvern şi un alt prim-ministru. În condiţiile în care ceea ce aflăm şi noi acum din sondarea opiniei publice PSD va fi partidul câştigător, este normal ca noi să facem propunerea de premier şi nu PNL sau USR. Aţi observat nuanţa din declaraţia preşedintelui care a spus ca răspuns la întrebarea unui ziarist care sunt variantele de premier şi domnia sa a spus că prima opţiune este domnul Orban. Ce înţelegem din acest răspuns? Este doar prima opţiune, dar nu şi ultima şi nu şi singura înseamnă că sunt şi alte opţiuni deschise”, a declarat Gabriela Firea duminică seara la România Tv, potrivit news.ro.

Ea a precizat că propunerea PSD pentru funcţia de premier ar putea fi aleasă din mai multe nume, printre care Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu sau Vasilu Dîncu.

„Categoric propunerea noastră va fi una validată în Comitetul Politic Naţional. Nu vreau să iau eu lucrurile înainte şi să fac propria mea previziune pentru premier, dar pe logică politică dacă va fi un Guvern eminamente politic şi care va cuprinde bineînţeles şi specialişti, este clar că preşedintele partidului trebuie să preia această mare responsabilitate. Dacă domnul Ciolacu va rămâne preşedintele Camerei Deputaţilor, este alegerea domniei sale, şi atunci va trebui să desemneze probabil dintre celălalt coleg al nostru din conducere, prim-vicepreşedintele partidului, Sorin Grindeanu, colegul meu sau preşedintele Consiliul Naţional, domnul profesor Dîncu. Doar în situaţia în care colegii mei din ţară împreună cu noi vom decide că vom face o propunere de specialist nembru de partid sau membru fără funcţie politică, atunci s-ar încadra probabil un specialist în domeniul economic la care eu ţin foarte mult şi îl apreciez cum este domnul Cristian Socol”, a mai afirmat Firea.

Întrebată dacă nu ar putea fi propunere pentru funcţia de premier, Firea a răspuns: „Nu se pune problema”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.