Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, marți, că în București au fost identificate 800 de gropi la final de iarnă, iar în ceea ce privește curățenia în oraș, edilul le-a transmis companiilor de salubrizare că trebuie să mai lucreze și să insiste atunci când acționează pe străzi.
Citește și: Liviu Dragnea s-a dezlănțuit: 'Îl întreb pe Rareș Bogdan și pe Hellvig, ați făcut cumva vacanțe împreună?'
„Au fost identificate 800 de gropi în Capitală. Singura veste bună este că anul trecut erau 1.000. S-a acționat la 600 de gropi. Fac apel la toate instituțiile să ne transmită în continuare dacă mai există gropi. Îi rugăm și pe cetățeni să nu ezite să ne informeze la numărul 0800 800 868 (...) Și marcajele rutiere au nevoie de înprospătare, dar au nevoie și de siguranță. De acum doi ani, Administrația Străzilor a organizat o licitație pentru marcaje, dar licitația a fost contestată, astfel că nu putem să avem un contract pentru aceste marcaj. Sperăm ca în perioada următoare aceste contestații nejustificate să înceteze”, a declarat, marți, Gabriela Firea, în cadrul unui comandament pentru cărățenia de primăvară organizat la Primăria Capitalei.
Edilul general le-a transmis companiilor de salubrizare că trebuie să mai insiste în ceea ce privește curățenia în oraș.
„În ceea ce privește curățenia, este normal să existe o exigență aparte (...) E clar că mai trebuie muncit și reglat. Sunt convinsă de buna voastră credință, dar din păcate nu ne iese de fiecare dată. Se face curățenie mai la centru, dar la periferie se mai uită. Cetățenii Bucureștiului nu sunt de două feluri. Rugămintea mea expresă este o mai mare atenție la curățenie. O problemă este și ridicarea deșeurilor. Există propuneri de ridicare a gunoiului noaptea, dar cetățenii pot fi deranjați. Există și varianta ridicării la ore în care să nu se încurce traficul, ora 9 – 10” , a mai precizat Firea.
Primarul general a mai transmis că și în mijloacele de transport în comun trebuie acționat și solicită STB să curețe mijloacele de transport și în interior, și în exterior, informează Mediafax.
În ceea ce privește cele 12 parcuri administrate de PMB, Firea spune că se fac lucrări, respectiv se reabilitează băncile și se vor planta flori pe toată perioada anului.
„Legat de toaletarea copacilor, am primit fotografii de la cetățeni prin care se vede că lucrările au fost efectuate greșit. Nu trebuie să lăsați copacii să cadă, dar nici să omorâm copacii prin toaletare”, a mai declarat Gabriela Firea.
Comentează