Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriela Firea se teme de mașinațiuni în PSD destinate sabotării candidaturii sale (VIDEO)

ciolacu firea

Prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea a declarat marți, la Antena 3, că este nemulțumită de cum decurg discuțiile din partid legate de candidatura sa la primăria Capitalei.

Gabriela Firea a fost întrebată la Antena 3 despre concluziile discuţiei de la sediul central al PSD cu liderul Marcel Ciolacu.

”Recunosc, am plecat pun pic mai necăjită de la acea discuţie, dar e normal ca şi în viaţa politică, ca şi în cea personală, să existe momente care nu sunt neapărat dorite”, a arătat Firea, adăugând că nu doreşte să precizeze ce nemulţumire a avut. ”Au fost discuţii care nu mers în direcţia pe care o consideram eu potrivită”, a spus ea.

Firea a sugerat că se fac negocieri în culise.

”În momentul în care un partid are un candidat cu potenţial, indiferent cum se numeşte, şi care are în acest moment în jurul cifrei de 30% şi ceva şi cu o campanie bună se duce spre 40% şi nu este desemnat, şi se fac alte negocieri, eventual pentru candidaţi care au 8 sau 10% dar prin împrejurarea negocierilor va ajunge să fi susţinut de o masă mare de oameni, este normal să îţi pui întrebarea ce semnal dai în ţară, către ceilalţi oameni care intră cu bunăcredinţă în politică”, a adăugat aceasta.

Semnal de alarmă

”E un semnal de alarmă pentru toate partidele, în momentul în care lucrurile nu se desfăşoară firesc, organic, natural. Avem un candidat cu potenţial, îl susţinem cu toţii, îl trimitem la luptă încărcat cu puterea partidului, nu încercăm să îl lăsăm singur, să fie destabilizat de campanii de defăimare şi pe urmă căutăm o soluţie care nu corespunde solicitării şi dorinţei electoratului”, a arătat Firea.

Desprea candidatura lui Marcel Ciolacu la Primăria Capitalei, Firea a declarat că nu s-a dicutat în partid despre acest subiect.

”Nu sunt deloc grăbită şi nu fac deloc presiuni. (..) Ce înseamnă să faci presiune? Nu fac niciun fel de presiune, nu strâng cu uşa pe nimeni, nu ameninţ cu demisia, nu colportez nimic”, a afirmat Gabriela Firea, întrebată până când aşteaptă un răspuns din partea conducerii PSD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.