Gabriela Ruse s-a calificat în turul al doilea al calificărilor Qatar Open

Autor: George Traicu

Publicat: 28-02-2021

Actualizat: 28-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: pro sport

Gabriela Ruse, locul 164 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 7-5, 6-3, pe jucătoarea algeriană Ines Ibbou, locul 571 WTA, în primul tur al calificărilor pe tabloul principal al turneului de categorie WTA 500 Qatar Open, notează news.ro.

Pentru un loc pe tabloul principal, Ruse va da piept cu germana Laura Siegemund, locul 54 WTA şi cap de serie numărul 2.

În schimb, Patricia Maria Ţig şi Monica Niculescu au părăsit competiţia în primul tur preliminar.

Ţig, locul 60 WTA şi cap de serie numărul 3, a fost învinsă, cu scorul de 6-3, 6-2, de americanca Bethanie Mattek-Sands, locul 299 WTA, iar Niculescu, locul 147 WTA, a fost întrecută, cu scorul de 6-2, 4-6, 6-0, de sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 68 WTA şi cap de serie numărul 5.

În calificările turneului de la Lyon, de categorie WTA 250, Jaqueline Cristian şi Laura Ioana Paar au fost, de asemenea, eliminate în primul tur.

Paar, locul 196 WTA, a pierdut, cu 1-6, 1-6, meciul cu jucătoarea elveţiană Viktorija Golubic, locul 130 WTA şi cap de serie numărul 3.

Cristian, locul 160 WTA şi cap de serie numărul 12, a fost învinsă, cu scorul de 6-4, 6-1, de italianca Giulia Gatto-Monticone, locul 170 WTA.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri