Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

GAFĂ a Guvernului României: Monarhiştii denunţă o jignire adusă memoriei Regelui Mihai

pranz in sala tronului

Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei transmite că a aflat "cu mâhnire și consternare" despre folosirea Sălii Tronului din Palatul Regal de către Guvernul României pentru a oferi un "prânz de lucru", cu ocazia vizitei preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani.

"Considerăm că Sala Tronului, templul statalității românești, poate găzdui numai solemnitățile de cea mai mare importanță. În anii Regatului, în Sala Tronului se desfășurau evenimentele cu cel mai înalt nivel de protocol, de la serile dedicate Corpului Diplomatic la învestiturile ierarhilor Bisericii. Toate aceste evenimente aveau în centru persoana Suveranului, care se afla în fața Tronului. Considerăm că numai Șeful Familiei Regale și Custodele Coroanei au dreptul moral de a prezida un eveniment solemn în Sala Tronului. Am avut parte de asemenea ocazii în ultimii ani, când Majestatea Sa Custodele Coroanei a prezidat în Sala Tronului seara dedicată Corpului Diplomatic, în 29 noiembrie 2017, și ceremonia de înmânare a primei serii de decorații pe care le-a acordat ca Șef al Familiei Regale, în 26 martie 2018.

Sala Tronului a mai fost folosită, în timpul vieții Regelui Mihai, pentru ocazii cu totul nepotrivite acestui spațiu istoric al Palatului Regal. Regretăm că această practică, care încetase odată cu redeschiderea spațiilor istorice ale Palatului pentru public, nu s-a încheiat definitiv. Condamnăm felul în care Guvernul României a considerat să folosească Sala Tronului. Acest lucru se petrece cu exact două săptămâni înainte de împlinirea unui an de la moartea Regelui Mihai I, la catafalcul căruia, depus în Sala Tronului, s-au recules și închinat milioane de români", precizează ANRM într-un comunicat de presă.

CITEȘTE ȘI: Planta-farmacie: Vara calmează muşcăturile de insecte, iarna redă sănătate căilor respiratorii .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.