DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Gafele lui Nicușor Dan

Nicușor Dan pare genul acela de copil cuminte pe care, ca părinte, știi că ai putea avea încredere să îl lași singur acasă, numai că, în unele momente, omul este capabil să îți dea foc la apartament sau, mai rău, să dispară de acasă.

Așa este Nicușor Dan în politică. Face unele lucruri interesante, reușește chiar să coaguleze în jurul său niște oameni care îi împărtășesc ideile, obține un scor electoral incredibil la alegerile locale. Toată lumea se uită cu interes spre el, încearcă să îl cunoască mai bine.

Și fix în acel moment, Nicușor Dan și al său USB / USR, dă două dume grave:

1) Consilierii USB din Primăria Sectorului 1 s-au opus alocării sumei de 10 milioane de lei pentru Construirea Catedralei Mântuirii Neamului, propunând în schimb să se aloce suma de 2 milioane de lei, iar pentru diferență să fie consultați cetățenii.

Care cetățeni nu s-au lăsat așteptați și i-au înjurat în toate felurile posibile pe Nicușor și ai săi, pentru, spun ei, ipocrizia fără margini de care au dat dovadă.

2) Și dacă tot suntem la capitolul ipocrizie, poate cea mai cruntă dudă dată de Nicușor și ai săi în această perioadă este cea a lepădării de Liviu Mihaiu. În primul și primul rând pentru că arată extrem de urât să vezi că inclusiv politicienii noi generații au aceleași metehne și atitudini care i-au făcut și pe cei din vechea gardă să fie, nu are rost să ne ascundem după cuvinte, disprețuiți de opinia publică. Ori, să negi o evidență atât de mare cum este aceea că Liviu Mihaiu ți-a fost un susținător și aliat important, ori e o naivitate, ori mârșăvie. Oricare din cele două variante nu ajută deloc noua construcție politică a lui Nicușor Dan.

3) Reacția  USB în ceea ce privește schimbarea denumirii unei piațete din zona Universitate pentru a purta numele lui Radu Beligan. Motivul găsit de Nicușor Dan și ai săi pentru a se opune acestei inițiative: Beligan a fost membru PCR, deci, comunist. Nu mai contează tot ceea ce a făcut omul acesta pentru cultură, teatru.

Sunt doar câteva exemple de gafe care, la nivelul la care vrea să ajungă USR și liderul ei, Nicușor Dan, nu sunt permise. Da, știu, fanii USR vor fi capabili în orice moment să găsească scuze pentru orice derapaj, orice greșeală. Ca niște adevărați sectanți. Vestea proastă pentru ei este că Nicușor Dan, pentru a intra în parlament, are nevoie și de voturile celorlalți români.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.