Găgăuzia, teritoriul din Republica Moldova unde limba română este de-a dreptul străină

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 05-09-2022

Actualizat: 05-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În fiecare an, pe 31 august elogiem limba română. Ce-i drept nu chiar peste tot. Deși oficial, e limbă de stat, totuși, când mergem la Comrat parcă am nimeri în altă țară. Mulți localnici vorbesc găgăuza sau rusa, limba română fiindu-le, de-a dreptul străină. De altfel și denumirea îi bagă în ceață, transmite tv8.md.

Motivele sunt diferite - ba că nu vor, ba că nu văd necesitate sau că statul a făcut mult prea puțin că cei din regiunea găgăuză să vrea să o vorbească.

Am mers la Comrat de Ziua Limbii Române. Puțini dintre cei pe care i-am întâlnit în stradă au știu să vorbească în limba de stat.

Și chiar dacă spun că înțeleg limba română, unii din principiu nu vor să o vorbească.

„Deci, haideți, eu să vorbesc în rusă, dacă doriți să continuăm discuția! Nu mă înțelegeți? Eu am înțeles ce m-ați întrebat, dar nu e tare frumos ca eu să vorbesc în rusă, iar dvs în moldovenește”.

Am închegat un dialog, de cele mai multe ori, abia după ce am adresat întrebările în rusă.

„- Eu nu știu limba moldovenească. - Sunt găgăuz. De ce nu ați învațat-o? Nu ați avut dorință sau posibilitate? - Nu știu cum să vă spun...”

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri