Gala Premiilor UCIMR 2026 va avea loc pe 24 martie la Ateneul Român

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 05-03-2026 20:33

Article thumbnail

Sursă foto: SOPA Images, SOPA Images Limited / Alamy / Profimedia

Premiile Excelenţei Interpretative - Gala Uniunii de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) 2026 va avea loc pe 24 martie, la Sala Mare a Ateneului Român.

Potrivit unui comunicat al Uniunii, în cadrul galei, aflată la a II-a ediţie, vor fi acordate Premiile Excelenţei în arta muzicală interpretativă pe 2026, având următoarele secţiuni:

Muzică de cameră;
Solist instrumentist;
* Solist vocal;
* Dirijor;
* Jazz;
* Folclor;
* Proiecte cofinanţate.

Totodată, vor fi decernate premii la categoria Generaţia Mileniului III, dedicată tinerilor interpreţi, indiferent de genul muzical, la secţiunile "Interpretare vocală" şi "Interpretare instrumentală", desemnate de un juriu special.

O categorie nouă este reprezentată de Premiile pentru întreaga activitate, oferite pentru recunoaşterea susţinerii artei interpretative primăriilor din România.

Nominalizaţii şi câştigătorii vor fi propuşi de către un juriu de specialitate, compus din profesionişti desăvârşiţi, valoarea totală a premiilor acordate fiind de peste 100.000 lei.

Gala UCIMR 2026 va fi prezentată şi în acest an de jurnalistul Marius Constantinescu.

Evenimentul, care va începe la ora 19:00, va fi punctat de momente muzicale speciale, susţinute de Ansamblul Violoncellissimo, sub conducerea violoncelistului Marin Cazacu, pianistul Horia Mihail, pianistul Cătălin Răducanu, cântăreaţa de jazz Luiza Zan şi Cvartetul Muse, Cvartetul Arcadia, violonistul Valentin Şerban, violonistul Liviu Prunaru, violoncelistul Răzvan Suma şi soprana Georgiana Dumitru.

Link-ul către bilete va fi disponibil pe pagina evenimentului: https://filarmonicaenescu.ro/ro/eveniment/gala-premiilor-ucimr-2214

Fondată în anul 1995, UCIMR este organizaţie nonprofit de utilitate publică, care de peste trei decenii contribuie la dezvoltarea peisajului cultural românesc prin promovarea valorilor artistice autentice, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Asociaţia susţine arta interpretativă, de la solişti, corişti şi instrumentişti până la dansatori sau balerini, prin proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experienţă şi promovarea artiştilor în medii cât mai diverse. Uniunea creează oportunităţi de afirmare dedicate tinerilor artişti, dar susţine şi activitatea artiştilor pensionari.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură4°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri