Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Galeria Courtauld din Londra își redeschide porțile, după trei ani de renovări

Artmark
licitatie de arta tablouri

Galeria Courtauld din Londra îşi va redeschide porţile luna aceasta, după trei ani de renovări, pentru a-şi prezenta varietatea de lucrări de artă faimoase în întreaga lume, conform news.ro.

Renovarea casei care o găzduieşte, Somerset House, a costat 58 de milioane de euro, iar clădirea de pe malul Tamisei a fost complet transformată pentru a servi mai bine expunerii colecţiilor, remarcabile fiind cea cu lucrări impresioniste franceze şi cea dedicată studiului perioadei renascentiste.

Renovarea ornamentelor, restructurarea încăperilor, crearea de facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi sunt câteva dintre modificările făcute.

Vizitatorii sunt aşteptaţi începând cu 19 noiembrie în galeria fondată în urmă cu 89 de ani.

„Ce am vrut să facem a fost să amestecăm armonios una dintre cele mai mari colecţii din Marea Britanie cu această clădire de importanţă istorică”, a declarat Ernst Vegelin van Claerbergen, şeful galeriei, pentru AFP. „Cele două lucruri se întâlnesc şi funcţionează frumos împreună”.

Redezvoltarea a fost concepută de biroul de arhitectură Witherford Watson Mann, câştigător Stirling Prize, cu design de Nissen Richards Studios, şi revitalizează şi deschide clădirea concepută de Sir William Vhambers în anii 1770 pentru a crea un spaţiu de inspiraţie pentru secolul 21.

„Self-portrait with a bandaged ear”, de Vincent Van Gogh, şi „Un bar aux Folies Bergère”, de Édouard Manet, se numără între bijuteriile galeriei.

Courtauld este una dintre puţinele galerii din Regat unde pot fi admirate lucrări originale de Van Gogh.

Din colecţie fac parte şi opere Cézanne, Modigliani, Seurat, Degas, Gauguin, Renoir şi Monet. Galeria a primit 21 de acuarele semnate Turner între anii 1974 - 2004.

Courtauld Gallery găzduieşte colecţia Courtauld Institute of Art - unul dintre cele mai prestigioase centre academice pentru istoria artei. Cu 500 de elevi înscrişi anual, şi patronată de prinţesa Anne, este dedicat creativităţii europene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.