Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gândaci şi produse expirate într-un bistro din sectorul 2 al Capitalei: ANPC a aplicat amenzi de peste 25.000 de lei

Mediafax
bani

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi de peste 25.000 de lei unui bistro din sectorul 2 al Capitalei şi au dispus oprirea definitivă de la comercializare a peste 450 de kilograme de produse alimentare neconforme din cauza unor "nereguli grave" descoperite în acel loc.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), transmis marţi AGERPRES, comisarii au decis şi oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficienţelor.

Pe data de 19 septembrie 2022, în urma unei sesizări primite de la consumatori, a avut loc o acţiune de verificare, la Bistro Garden, aparţinând operatorului economic Plenitud Impex SRL, din sectorul 2 al Capitalei. Controlul întreprins de o echipă a Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Municipiul Bucureşti, coordonată de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă a dus la descoperirea unor nereguli grave.

"Aşa cum am anunţat, că voi declanşa o acţiune de monitorizare a comerţului de tip fast food, am şi făcut. În urma unei sesizări, m-am aflat alături de colegii mei, comisarii, pe teren, pentru a vedea personal modul în care este respectată legea şi, implicit, consumatorul. Din păcate tot în sectorul 2, cel care îmi este atât de drag, am descoperit o locaţie cu mari probleme, în serviciile căreia cetăţenii ar trebui să aibă încredere. Suntem neobosiţi şi vom continua să facem curăţenie. Vă rog să îmi semnalaţi în continuare locaţii de acest tip, ale căror servicii vă ridică suspiciuni. Vom fi imediat acolo, căci acesta este rolul nostru: să fim receptivi la sesizările dumneavoastră şi să îndreptăm lucrurile, acolo unde este cazul", a transmis Mihai Culeafă, vicepreşedinte ANPC, potrivit Agerpres.

Printre abaterile constatate de comisarii ANPC la locul menţionat se află: folosirea unui bloc alimentar insalubru, cu insecte moarte şi vii în spaţiul de lucru; utilizarea unui agregat frigorific deteriorat şi neigienizat; folosirea unei camere de depozitare a materiilor prime congelate/refrigerate neigienizate, folosirea unor produse şi proceduri nesigure: utilizarea unor preparate alimentare fără etichete din care să rezulte data producţiei, decongelare fără eticheta cu data pentru a se putea stabili conformitatea produsului, depozitarea produselor alimentare la temperatura mediului ambient, utilizarea la gătit a unor produse pe bază de grăsimi vegetale, etc..

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.