Garda Civilă a Spaniei a întreprins marţi dimineaţa percheziţii în oraşul Girona, fieful liderului separatist catalan Carles Puigdemont, în cadrul unei anchete privind atribuirea presupus frauduloasă a unui contract pentru furnizarea apei potabile, au anunţat autorităţile, informează AFP, scrie agerpres.ro.
'Garda Civilă efectuează în această dimineaţă 15 percheziţii în cadrul operaţiunii Aquarium, ordonată de judecătorul de instrucţie din Girona', la circa 100 de kilometri la nord de Barcelona, precizează Garda Civilă într-un comunicat.
Textul precizează că aceste percheziţii sunt legate de o anchetă asupra unor 'activităţi presupus ilegale ce ar putea implica delicte de fraudă şi abuz de încredere, în marja atribuirii unui contract de furnizare a apei'.
Operaţiunea vizează 'activităţile companiei de furnizare a apei din Girona, Salt şi Sarria' (Agissa), menţionează Garda Civilă.
Percheziţiile intervin în condiţiile în care tensiunile dintre guvernul conservator al lui Mariano Rajoy şi executivul separatist catalan au ajuns la un punct culminant, acesta din urmă fiind decis să organizeze un referendum pentru autodeterminare, la 1 octombrie, în pofida interdicţiei din partea Curţii Constituţionale. În cazul în care tabăra pro-independenţă va câştiga, executivul catalan asigură că va separa regiunea de Spania.
Regiunea cu 7,5 milioane de locuitori este divizată în mod aproape egal între susţinători şi opozanţi ai independenţei. Separatiştii sunt majoritari în parlamentul catalan din 2015, însă societatea catalană este profund divizată, conform ultimelor sondaje. La alegerile regionale din septembrie 2015, cele două liste separatiste au obţinut 47,8% dintre voturile exprimate, faţă de 51,7% pentru unionişti.
Ancheta privind activităţile acestei întreprinderi în Girona se afla marţi pe prima pagină a cotidianului conservator La Razon, care o prezenta ca fiind stânjenitoare pentru Carles Puigdemont, asigurând că ea vizează perioada în care acesta a fost primarul oraşului, fieful său politic, între 2011 şi 2016.
Garda Civilă a Spaniei, percheziții masive în oraşul Girona, fieful liderului separatist catalan Carles Puigdemont
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

940
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
940

2.691
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
2.691

17
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
17

2.879
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
2.879

2.644
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.644

113
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
113

44
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
44

54
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
54

4.855
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.855

44
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
44

133
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
133

65
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
65

3.724
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
3.724
















Comentează