Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Garda de Mediu s-a dezlănțuit după incendiul de la Petromidia: Rompetrol a fost amendată

petromidia

Garda de Mediu Constanţa a anunţat că a dat o amendă de 50.000 de lei în urma exploziei de săptămâna trecută de la Rafinăria Petromidia, deoarece operatorul nu a respectat obligaţia de a preveni riscurile pe care substanţele periculoase le pot avea asupra mediului şi populaţiei.

Compania poate plăti jumătate din suma cu care a fost amendată, în decurs de 15 zile
Reprezentanţii Gărzii de Mediu Constanţa au anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că au încheiat controlul făcut în urma exploziei de la cuptorul din instalaţia de hidrofinare benzina de la Rafinăria Petromidia.
“Garda de Mediu Constanţa a finalizat controlul pentru stabilirea cauzelor şi consecinţelor provocate de evenimentul produs în data de 29.03.2024, orele 8:30, respectiv explozie urmată de incendiu la cuptorul din instalaţia de hidrofinare benzină, incident pentru care ISU Dobrogea a activat Planul Roşu de Intervenţie. Operatorul are ca obiect de activitate fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului şi deţine Autorizaţia Integrată de Mediu, emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa. Menţionăm că instalaţiile erau oprite la data şi ora producerii incendiului, uzina rafinare fiind în revizie generală începând cu data de 06.03.2024”, au precizat reprezentanţii Gărzii de Mediu Constanţa.
Ei au adăugat că operatorul este încadrat ca amplasament SEVESO de nivel superior, conform prevederilor Legii 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase. Conform datelor analizate, incidentul nu se încadrează ca accident SEVESO, conform Anexei 7 din  Legea 59/2016.
Garda de Mediu explică de ce a dat amenda

“Urmare a inspecţiei efectuate, societatea a fost amendată cu 50.000 lei întrucât operatorul nu a respectat obligaţia legală de a identifica şi preveni riscurile pe care substanţele şi preparatele periculoase le pot avea asupra mediului şi sănătăţii populaţiei. Monitorizarea calităţii aerului dupa producerea incendiului a fost efectuată de un laborator acreditat, nefiind înregistrate depăşiri la indicatorii analizaţi”, a menţionat sursa citată.
O explozie s-a produs, în 29 martie, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie.
Rompetrol Rafinare a anunţat că la Rafinăria Petromidia are loc revizia generală, iar activităţile şi operaţiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanţă, recertificarea şi modernizarea a unităţilor de producţie. Pe fondul acestora a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină (HB). Aceasta a fost stinsă şi nu au existat victime.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.