Un operator economic din comuna Chiscani a fost sancţionat cu amendă în valoare de 60.000 de lei de către comisarii Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Brăila, pentru că desfăşura activităţi de producţie fără a deţine autorizaţie de mediu.
Potrivit Gărzii de Mediu, controlul a fost efectuat în urma soluţionării unei petiţii, iar verificările au confirmat că operatorul economic desfăşura activităţi pentru care era necesară obţinerea autorizaţiei de mediu.
"În atare situaţie, operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 60.000 de lei pentru încălcarea OUG nr. 195/2005, fiindu-i aplicată şi sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a activităţii până la obţinerea autorizaţiei de mediu. Totodată, societăţii comerciale în cauză i s-au stabilit măsuri pentru intrarea în legalitate", a transmis, luni, Garda de Mediu Brăila via Agerpres.
Comentează