Garda Naţională de Mediu: 85% dintre deşeurile generate în Bucureşti ajung netratate la groapa de gunoi

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 12-09-2025 17:55

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O pondere de 85% dintre deşeurile generate în sectoarele Bucureştiului ajung la groapa de gunoi netratate, iar în urma celui mai recent control efectuat în teren au fost aplicate amenzi de 430.000 de lei, arată datele publicate de Garda Naţională de Mediu (GNM), pe pagina de Facebook a instituţiei, potrivit Agerpres.

"Rezultatele controlului tematic pe care l-am efectuat în perioada 3-12 septembrie în sectoarele Capitalei ne arată, din nou, că ţintele stabilite prin lege nu sunt nici pe departe atinse", notează sursa citată.

Astfel, numai 11,63% din totalul deşeurilor generate în Bucureşti sunt reciclate, ţinta fiind de 50%. În acelaşi timp, doar 15% din deşeurile care ajung la groapa de gunoi sunt tratate, în condiţiile în care ţinta este de 100%

"Bucureştiul pierde enorm în cursa reciclării, cu costuri financiare şi de mediu care ajung să fie plătite tot de cetăţeni. Aplicăm sancţiuni contravenţionale, pentru că aşa cere legea de gestionare a deşeurilor, dar devine limpede că avem nevoie de o soluţie nouă şi sistemică, dacă vrem să recuperăm decalajele în sectorul reciclării deşeurilor şi economiei circulare", a declarat comisarul general al GNM, Andrei Corlan, citat în comunicatul instituţiei.

Controlul Gărzii de Mediu a vizat calcule clare pe trei indicatori: procentul de atingere a ţintei de reciclare, procentul de deşeuri netratate, dar depozitate, şi procentul de deviere de la groapă.

Ca urmare a celor constatate în teren, comisarii GNM au aplicat zece sancţiuni contravenţionale la nivelul sectoarelor Bucureştiului, în valoare totală de 430.000 de lei, precum şi şase avertismente.

Din datele culese şi gestionate de către instituţie reiese că, în acest moment, se înregistrează o scădere efectivă a cantităţii de deşeuri reciclate, de peste 3,5 procente.

În urma controlului efectuat în anul 2024, a rezultat că rata de reciclare aferentă anului 2023 a scăzut sub pragul de 10%, la nivel naţional, conform Gărzii de Mediu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri