Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gata, domnul ministru Ghinea a găsit cheia reușitei PNRR! Face campanie de comunicare! (deputat Vasile Toma)

realitatea de iasi
vasile toma pse

Despre PNRR, nimic. Despre cel mai amplu exercițiu financiar multianual european, nimic. De la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, tot ce primim este tăcere și ignorare. Din când în când, agasat, plictisit și veșnic obosit, mai răzbate câte o declarație din partea ministrului userist, Cristian Ghinea, care, mai nou, are o nouă mare nemulțumire și o problemă care îi apasă umerii încovoiați de munca sisifică pentru români. Și aceea că, potrivit domniei sale, PNRR-ul s-a transformat într-o saga. De care mărturisește că este sătul. Că nu o mai vrea și că așteaptă cu sufletul la gură momentul în care să scape și de această mare responsabilitate care i-a fost dată, cum altfel, decât împotriva dorinței sale și acceptată ca un semn de mare datorie și sacrificiu în numele țării și al poporului. Numai că, printre oftături și grimase, domnul Ghinea omite că, dacă PNRR s-a transformat într-o saga, este numai și numai datorită „priceperii” domniei sale, care a tratat și continuă să trateze acest act esențial pentru orice stat european ca pe principala unealtă de negocieri și atingere a obiectivelor politice personale și de grup a confraților de la guvernare, susține deputatul PSD, Vasile Toma.

Și, ca să-și ostoiască efortul și sacrificiul necontenit, domnul Ghinea, stăpânul banilor europeni, s-a gândit că tot ce îi mai lipsea PNRR-ului ca să fie o reușită de proporții legendare, bineînțeles, grație domniei sale, este o campanie de comunicare pe marginea acestui program. Una mică în valoare de 0,1% din PNRR. Nici mai mult, nici mai puțin decât 29 milioane de euro! Pe această cale, cred că se impune ca domnul Ghinea să practice acea transparență mult clamată de domnia sa și colegii domniei sale și să ne justifice cheltuirea acestei sume imense care, cu siguranță, ar putea fi investită în acțiuni și proiecte cu mult mai utile și cu adevărat necesare, a concluzionat secretarul Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură a Camerei Deputaților, Vasile Toma.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.