Partidul Mişcarea Populară (PMP) a depus listele cu candidaţii pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie la Biroul Electoral de Circumscripţie 27 Mehedinţi, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele filialei judeţene, Constantin Gherghe.
Potrivit sursei citate, pe primul loc la Camera Deputaţilor a fost propus Gelu Vişan, el fiind urmat, în ordine, de Emanoil Răzvan Roşca, Cristiana Pîrvu, Ion Duţă, Alexandru Nicolae Popa şi Ionel Caius Druţă.
"Pentru Senat a fost validat, pe primul loc, Marius Balica, iar pe locurile următoare: Daniel Vlăduţ, Mihai Dădălău şi Luminiţa Puşcariu", a precizat Gherghe.
El a mai arătat că a acceptat să-l lanseze în cursa pentru câştigarea unui loc în Camera Deputaţilor pe secretarul executiv în Consiliul Executiv Naţional al PMP, Gelu Vişan, pentru că "problemele municipiului Drobeta Turnu Severin sunt deosebite' şi că acesta "se va bate pentru rezolvarea lor, în folosul comunităţii".
Gelu Vișan, pe primul loc la Camera Deputaților pe lista PMP Mehedinți
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.278
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Rezultatul alegerilor din Ungaria este o înfrângere şi pentru partidele extremiste din România
1.278

111
Siegfried Mureşan, despre rezultatul alegerilor din Ungaria: O înfrângere pentru Vladimir Putin şi pentru toţi cei care vor slăbirea Uniunii Europene. Nu ne lăsăm intimidaţi
111

81
Reacțiile la mesajele de Paște ale politicienilor: diferențe semnificative de vizibilitate și interacțiune pe Facebook
81

4.211
Vicepremierul maghiar al României, mesaj pentru câștigătorul alegerilor din Ungaria: Este adevărata atmosferă revoluționară!
4.211

2.044
Sorin Grindeanu, după rezultatul alegerilor din Ungaria: Poporul maghiar mizează pe Europa!
2.044

2.642
Premierul Ilie Bolojan întinde mâna către Peter Magyar și îi transmite un mesaj după victoria electorală
2.642

7.434
Analist: Liderul UDMR Kelemen Hunor trebuie să se retragă din politică, după susținerea oarbă a FIDESZ
7.434

2.866
Nicușor Dan explică direcția, după alegerile din Ungaria: 'Există oportunități extraordinare de a colabora'
2.866

6.539
Primele reacții de la vârful statului român, după căderea regimului Viktor Orban: Ministrul Apărării spune că maghiarii au votat „ca Europa să meargă înainte”
6.539

7.513
A murit un deputat AUR
7.513

2.397
Ministerul Economiei, condus de Irineu Darău, "sparge" o sumă uriașă pentru servicii de curăţenie
2.397

1.730
Primul Paște în libertate pentru Elena Udrea, după închisoare! Mesajul fostului ministru
1.730

98
Bugetul local al Sectorului 3 pe 2026 se ridică la aproape 2,8 miliarde de lei (proiect)
98
















Comentează