După un prim an în care a făcut tranzacţii cu cereale din zona Mării Negre şi Argentina, firma britanică Gemcorp Group intenţionează să îşi crească vânzările în Africa şi Orientul Mijlociu, unde invazia lăcustelor a afectat culturile agricole, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
"Suntem bine poziţionaţi să creştem în sezonul următor pe baza a ceea ce am realizat. Avem o poziţie în creştere pe piaţa din Rusia şi ne aşteptăm ca, în funcţie de calitate şi preţuri, Rusia să fie principala noastră ţară de origine", a declarat directorul operaţional de la Gemcorp, Jamie Afnaim.
Citește și: Klaus Iohannis: ‘Începând din 1 iunie se redeschid terasele, se va putea merge la plajă și se pot organiza spectacole în aer liber’
În acest sezon, însă, Rusia şi-a pierdut titlul de cel mai mare exportator mondial de grâu, parţial şi din cauza introducerii unor cote la export pentru a proteja aprovizionarea pieţei locale în contextul pandemiei de coronavirus. Guvernul de la Moscova analizează posibilitatea introducerii unor cote la export şi în următorul sezon, chiar dacă Rusia se aşteaptă la una din cele mai bune recolte din istorie.
"Suntem conştienţi că există riscul introducerii unor cote în următorul sezon. Ne vom îndrepta spre alte ţări dacă nu vor fi disponibile cereale din Rusia", a spus Jamie Afnaim.
Directorul Gemcorp a precizat că în sezonul curent Etiopia a fost cea mai mare piaţă pentru Gemcorp iar grâul a fost cumpărat din Rusia, Ucraina şi Argentina. Compania care a fost înfiinţată în 2014 de fostul partener de la Goldman Sachs Group Inc., Atanas Bostandjiev, a vândut cereale şi în alte ţări, inclusiv în Egipt, cel mai mare importator mondial de grâu.
În prezent, Africa şi Orientul Mijlociu se confruntă cu cea mai gravă invazie de lăcuste din ultimele decenii care pune în pericol securitatea alimentară în unele zone ale regiunii. Banca Mondială avertizează că un eventual eşec în combaterea invaziei de lăcuste în Cornul Africii şi Yemen ar putea provoca pierderi de culturi şi şeptel în valoare de până la 8,5 miliarde dolari până la finele anului.