Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

General american: SUA îşi vor consolida parteneriatul militar cu forţele române

armata

Statele Unite îşi vor consolida parteneriatul militar cu forţele române şi vor organiza exerciţii de amploare în ianuarie, a declarat general maiorul Walter Piatt, comandant adjunct al US Army Europe, pentru agenţia rusă de presă RIA Novosti, citată de Mediafax.

"Ne vom spori exerciţiile din România în curând", a declarat Piatt joi. "Avem exerciţii de amploare programate cu forţele române, în România, şi vom avea şi cu alţi aliaţi", a adăugat el, precizând că aceste exerciţii sunt programate pentru ianuarie.

"Ne vom antrena din nou până în primăvară", a precizat Piatt. El a notat că Statele Unite se antrenează cu armata română de mult timp. "Cred că sunt foarte puternici şi foarte capabili. Vom continua să ne antrenăm cu ei şi să fim parteneri cu forţele române", a afirmat generalul american.

Armata americană a preluat la 10 octombrie comanda bazei balistice de la Deveselu, în cadrul unei ceremonii prezidate de comandantul Forţelor Navale pentru regiunea Africa şi Asia de Sud-Vest, contraamiralul John Scorby. Forţele Navale ale SUA au înfiinţat, astfel, la Deveselu, o nouă Unitate de Sprijin (NSF), a cărei comandă a fost preluată de căpitanul Bill Garren şi care urmează să devină complet operaţională până la sfârşitul anului 2015.

Reprezentantul Moscovei la NATO, Aleksandr Gruşko, a acuzat SUA luni că subminează securitatea regională prin amplasarea scutului antirachetă în Europa şi a promis că Rusia va lua măsuri după ce armata americană a preluat comanda asupra bazei militare de la Deveselu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.