Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

General român distruge mitul armatei ruse: 'Dacă a ajuns să-i învețe leadership unul ca Putin, înseamnă că armata lor e vraiște'

gandul.ro
Cristian Barbu

Generalul Cristian Barbu se arată surprins de erorile liderilor armatei ruse, pe care îi compară cu Elena Ceaușescu, pentru incompetența lor. Consilier al miniștrilor Apărării Naţionale şi fost rector şi comandant al Academiei Tehnice Militare, generalul (r) Cristian Barbu este sceptic în privința încheierii războiului, scrie Adevărul.

În acest moment, spune el, toate datele arată că niciuna din cele două armate nu se poate impune definitiv.

„Ucrainenii vor rezista la nesfârșit, 3 ani, 4 ani, 7 ani, cât e nevoie”, crede generalul Barbu. „Să nu uităm că rușii n-au avut niciodată un tip de succes pe care să-l urmeze. Adică un succes al lor de sine stătător. Pentru că în al Doilea Război Mondial succesul împotriva nemților a fost unul colectiv. Fără sprijinul celorlalți aliați, în special al americanilor, probabil că Rusia ar fi fost cucerită de germani. Rușii și-au arătat limitele în Finlanda, și le arată și acum în Ucraina”.

Marea problemă a rușilor este, în opinia sa, lipsa leadership-ului. Ofițerii ruși care conduc operațiunile lasă impresia unor novici, iar majoritatea deciziilor luate sunt greșite și duc la eșecuri care altfel ar fi putut fi evitate.

„În acest moment, rușii duc lipsă de ofițeri, de comandă, adică n-au leadership sub nicio formă. Dacă a ajuns pe ruși să-i învețe leadership unul ca Putin, înseamnă că armata lor este vraiște. Mă așteptam ca leadershipul să vină poate de la ministrul Șoigu, care e prea politician, să vină de la Surovikin. M-am simțit ca în România anilor 80, dar nu când venea Nicolae Ceaușescu să vadă ce facem, ci când venea Elena Ceaușescu și săraca nu înțelegea nimic. Leadership-ul rusesc e cam la acel nivel”, spune generalul Barbu.

Însă cu tot eroismul ucrainenilor, generalul Cristian Barbu consideră că aceștia au nevoie și de alte arme pentru a-i alunga definitiv pe ruși.

„Mai au nevoie de multe tancuri, multe obuziere autopropulsate, o mulțime de drone, avioane, dar și nave pe Marea Neagră, drone maritime. Evident, e nevoie să își întărească apărarea de coastă împotriva acestor nave ruse care pot lansa în continuare rachete de croazieră de pe mare, deci trebuie să rezolve și problema aceasta, să aibă aici un scut. Va trebui să aibă blindate ușoare și medii pentru o foarte mare mobilitate, muniții și, sigur, le-ar mai trebui vreo 400.000 de luptători bine antrenați”, e concluzia generalului Barbu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.