Generația Z, tinerii născuți între 1996 și 2015, au preferințe speciale când vine vorba despre alegerea unui loc de muncă. Spre deosebire de angajatorii lor, persoane ceva mai în vârstă, acești tineri țin neaparat să existe echilibru între viața personală și carieră, iar acest lucru le influențează semnificativ alegerile profesionale.
Acesta ar putea fi și unul dintre motivele pentru care România continuă să se plaseze la coada clasamentului Uniunii Europene când vine vorba despre angajarea tinerilor.
Sociolog: Ajungem la o generație care nu știe să lucreze. 26% dintre tinerii români nu lucrează
Specialiștii spun că școala nu-i pregătește suficient pentru rigorile unui job.
„Cei care nu sunt expuși unui sistem de educație cât de cât adaptat zilelor noastre se pierd, pentru că există ceva mult mai atractiv. Școala și munca înseamnă să depui efort , iar efortul doare. Avem un abandon școlar absolut înfiorător”, spune sociologul Romulus Oprica, pentru Digi 24.
Fără experiență, dar cu așteptări mari, tinerii se integrează greu pe piața muncii.
„Vin și cu cerințe salariale mai ridicate decât competențele, cunoștințele pe care le au. E nevoie de multă comunicare și de multă răbdare. Sunt o generație foarte sensibilă”, susține Loredana Stanciu, coordonator Centru de Consiliere și Orientare în Carieră UPT.
Tinerii vor salarii între 5.000 și 7.000 de lei lunar
„Un salariu decent în România e de la 1.000 de euro, să zic. De la 1.000 de euro în sus”, crede un tânăr.
„Să găsim un punct de mijloc să facem să fie bine. Noi avem nevoie de ei, ei au nevoie de noi!”, spune un alt tânăr.
Diferențele de mentalitate între generații reprezintă o altă problemă în căutarea unui job.
„Se pune o barieră, oarecum, între generația noastră și cei vechi, fiindcă am fost crescuți altcumva acuma. Nu își mai doresc să muncească, vor să facă banii mult mai ușor, se feresc de muncă, oarecum”, spune un tânăr pentru sursa citată.
„Atât angajatorii, cât și partea de profesori să se adapteze situației, să facă lucruri mai interesante, să nu rămână în urmă, pentru că dacă timpurile s-au schimbat trebuie să ne schimbăm și noi”, precizează Răzvan Iordache, specialist marketing
Și alte state europene precum Spania, Suedia și Grecia se confruntă cu problema numărului mare de tineri șomeri.
Comentează