DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Geoană, către europarlamentari: ”Apărați cauza românilor în PE!”

geoana

Din funcția de Înalt Reprezentant al prim-ministrului pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică, Geoană le trasează obiective celor desemnați să voteze în Parlamentul European.Campania din acest an pentru alegerile europarlamentare a fost atipică. Disputele dintre competitorii politici au fost cu atât mai intense cu cât la finalul anului România va trece printr-un scrutin prezidenţial crucial pentru direcția ţării pentru următorii 10 ani. Din această perspectivă, alegerile europarlamentare au fost tratate și ca o etapă intermediară de testare a forţei electorale a fiecărui partid.

Deși în campania pentru alegerile europarlamentare nu am dezbătut prea mult teme europene cu impact național, fac un apel ca cel puțin acum să ne întoarcem la agenda reală a românilor. Din seara de 25 mai, de la ora 21.00, am intrat într-o nouă etapă. Din acest moment, indiferent de partidul din care faceți parte, cu toţii, 32 de europarlamentari ai României, purtaţi responsabilitatea de a apăra cauza cetățenilor români în Parlamentul European.

 Primul test pe care îl aveţi de dat va veni foarte repede. Chiar dacă atenţia publică este îndreptată cu preponderenţă către negocierile pentru şefia Comisiei Europene, nu trebuie să scăpăm din vedere miza uriaşă pe care o are pentru România faptul că tot acum se joacă şi repartizarea portofoliilor în viitorul Executiv al Uniunii Europene sau funcțiile de conducere și influență la nivelul Parlamentului European.

 Avem nevoie de o strategie inteligentă prin care România să obţină un portofoliu cu o greutate cât mai mare. Stimaţi europarlamentari români, uitaţi de interesele politice particulare ale formaţiunilor din care faceţi parte sau ale familiilor politice europene la care sunteţi afiliaţi. Trebuie să jucaţi pentru România, pentru cetăţenii care v-au acordat voturile.

 Din păcate, alegerile europarlamentare de anul acesta au adus o surpriză neplăcută prin ponderea ridicată a formaţiunilor extremiste, anti-europene și, din păcate, unele dintre ele declarat anti-românești. În acest context, proiectul Europei unite va fi pus la grea încercare de vocile radicale şi eurofobe care, fără îndoială, îşi vor apăra cu înverşunare cauza, încercând să ridice noi bariere în calea principiului liberei circulaţii. Împărțirea statelor membre în ţări de mai multe categorii este un pericol mortal pentru Uniunea Europeană pe care trebuie să îl combatem energic.

 Un instrument important pentru respingerea acestor atacuri va fi influenţa pe care România o va avea în viitoarea Comisie Europeană. Vă cer să demonstraţi că sunteţi capabili de un comportament matur şi responsabil, sprijinind unitar poziţia ţării noastre, în deplin acord cu orizontul de aşteptare al cetăţenilor din România.

 Chiar dacă reprezentanţii alianţei PSD-UNPR-PC sunt cei mai numeroşi în grupul europarlamentarilor români, sarcina negocierilor pentru portofoliul de comisar european care va reveni României nu poate cădea doar pe umerii lor. Sigur, PSD va avea un cuvânt greu de spus, având în vedere că este al patrulea partid ca număr de europarlamentari în grupul S&D. Dar este nevoie şi de efortul europarlamentarilor afiliaţi celorlalte familii politice europene pentru ca vocea noastră, vocea României, să aibă o greutate cât mai mare în cadrul negocierilor care urmează să se poarte pentru alcătuirea viitoarei Comisii Europene. În caz contrar, riscăm să ratăm oportunitatea de a deveni, în sfârșit, co-autori ai proiectului european şi nu doar spectatori marginalizați.

 Închei cu un apel către dumneavoastră, stimaţi europarlamentari români. România aşteaptă de la dumneavoastră să vorbiţi pe o singură voce atunci când în joc sunt interesele naţionale. Să luăm exemplu de la modul în care acţionează în Parlamentul European reprezentanții altor state membre care știu să își apere solidar mandatul național pe care l-au primit din partea cetățenilor.”, se arată în scrisoarea lui Geoană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.