Totuși, fostul președinte al social democraților consideră că are un atu în fața actualului lider al partidului.
”Într-un fel se uită cineva la generația 50 de ani cum sunt eu la Președinția României și la faptul că după 5 sau 10 ani de zile poți să spui că mi-am fpcut datoria și devii un înțelept al societății și poți să spui că ai pus politica în cui, și alta e la 45 de ani sau la 50 de ani să spui că ai terminat cu politica.
E justificată o ezitare pe plan de carieră. Asta îl face pe Ponta să fie mai prudent, mai rezervat și dă o impresie de tergiversare.”, crede Geoană.
Liderul PSD se teme că la alegerile din noiembrie partidul ar putea pierde la fel ca în 2009 și trage un semnal de alarmă. ”După 10 ani de drepta e timpul să vină un președinte de stânga. Dacă nu vom fi solidari și nu vom avea o echipă unită, ne vom trezi ca în 2004, să avem toate șansele să câștigăm și să pierdem în turul 2. Poporul român va decide președintele țării, nu americanii.”, a completat Geoană.
sursa: cotidianul.ro
Comentează