Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Geoană reacționează la declaraţiile lui Nigel Farage: Sunt inacceptabile

mircea-geoana
'Declaraţiile lui Nigel Farage la adresa României sunt inacceptabile. Este un discurs retrograd, un mesaj al urii, care nu are nimic în comun cu valorile europene, o retorică anacronică menită să pună sub semnul întrebării principiile pe care este fundamentată Uniunea Europeană', atrage atenţia senatorul PSD, potrivit unui comunicat de presă. Mircea Geoană subliniază faptul că insistenţa liderului UKIP de a continua pe coordonatele unui discurs radical la adresa României şi a românilor, dincolo de campania electorală, demonstrează că faptul că Nigel Farage nu are nicio intenţie în a se conforma standardelor specifice unei instituţii precum Parlamentul European, 'în care rasismul şi xenofobia nu au ce căuta'. 'Mai mult, acest discurs este îndreptat în mod paradoxal chiar împotriva celor care, alături de restul cetăţenilor europeni, îi plătesc salariul de europarlamentar extremistului britanic. România de care vorbeşte Nigel Farage este numai în închipuirea unui om care se hrăneşte din ură şi răutate. Liderul UKIP nu este altceva decât un agent al urii în Europa. Majoritatea covârşitoare a cetăţenilor români care au ales să plece în Anglia muncesc din greu pentru a-şi câştiga traiul, plătesc taxe şi impozite în Regat, îi plătesc inclusiv salariul domnului Farage', explică Mircea Geoană. Social-democratul susţine că, în contextul ponderii ridicate pe care formaţiunile extremiste o au în Parlamentul European, este de aşteptat ca în următoarea perioadă să asistăm la o escaladare a retoricii radicale. 'Scorurile peste aşteptări ale formaţiunilor care promovează radicalismul şi anti-europenismul, aşa cum este şi cazul UKIP, nu au fost obţinute graţie meritelor acestor curente extremiste, ci sunt rezultatul austerităţii extreme provocate de popularii europeni. Partidele radicale doar au speculat politicile greşite ale dreptei. Intră în responsabilitatea tuturor formaţiunilor pro-europene, indiferent de orientarea ideologică, să apere proiectul european în faţa asaltului extremiştilor. Ar fi păcat ca tot ceea ce s-a construit din anii '50 şi până în prezent în direcţia unei Europene unite să se prăbuşească din cauza populismului deşănţat promovat de către formaţiunile radicale', mai spune Geoană, potrivit sursei citate. AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.