Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Geoană: România probabil va mai sta mulţi ani până va fi acceptată în zona euro

geoana

Zona euro va fi foarte ezitantă în a mai permite intrarea unor state nepregătite în clubul euro, declară fostul ministru de Externe, senatorul Mircea Geoană.

În opinia lui Mircea Geoană, "Europa este divizată, să nu ne ascundem după deget, între Nordul ceva mai disciplinat financiar şi Sudul un pic mai relaxat, între noii membri şi vechii membri, între membrii Eurozonei şi cei ca România, care probabil vor mai sta mulţi ani de zile până vor fi acceptaţi în clubul select al Uniunii Europene. Există anumite diferenţe de abordare. Nu sunt convins, cunoscând destul de bine modul în care se joacă acest joc diplomatic şi foarte complex la nivel european, că nu avem poate în spate şi o înţelegere între Germania şi Franţa, cu privire la poliţistul bun, poliţistul rău. E posibil ca fiecare să aibă nevoie pentru opinia publică proprie, mă refer aici la cancelarul german şi la preşedintele Hollande, la alţi lideri, cum este premierul finlandez, care are o majoritate foarte complicată, ca fiecare să joace o anumită diferenţiere tactică între poziţiile domniilor lor".

Fostul ministru de Externe a mai declarat, la RFI,  că "zona euro, în frunte cu Germania, cu Franţa şi cu ceilalţi care reprezintă nucleul dur vor fi foarte ezitanţi în a mai permite intrarea unor state nepregătite, fie cu politică dezlânată din punct de vedere financiar, fie cu o lipsă de competitivitate structurală în economie, în a deveni membri în zona euro şi a mai păţi ce s-a întâmplat acum cu Grecia".

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.