Potrivit lui Geoană, la nivel global există o tensiune clară între multilateralism, care a fost o politică impusă de SUA în perioada postbelică, şi naţionalismul care caracteriza relaţiile internaţionale până la Al Doilea Război Mondial. Revenirea la o abordare unilaterală se vede prin lipsa de încredere în ancore ale sistemului liberal global precum organizaţiile internaţionale (fie politice, militare sau economice) sau în comerţul liber, explică Mircea Geoană.
În ce priveşte Uniunea Europeană, a arătat preşedintele Institutului Aspen România, vorbim practic despre o Europă cu mai multe viteze, din punct de vedere al integrării în diversele iniţiative ale uniunii. În UE se află în acest moment mai multe centre şi periferii, în funcţie de avantajele competitive ale diferitelor regiuni. De aceea există numeroase viziuni cu privire la viitorul Europei, care de multe ori sunt diferite şi opuse. În interiorul şi în afara zonei euro prosperă tendinţele centrifuge şi alianţele regionale, precum şi retorica populistă şi anti-sistem. La nivel regional, contextul de securitate este marcat de re-emergenţa Rusiei, care caută rolul de hegemon în Marea Neagră, ca poartă către Orientul Mijlociu şi Marea Mediterană, şi revenirea la statutul de putere mondială. România trebuie să se asigure că nu se va reveni la o politică a sferelor de influenţă şi că NATO va continua să întărească flancul său estic, a punctat Mircea Geoană.
Rugat să comenteze cum pot afecta actualele tensiuni de pe scena internaţională preşedinţia semestrială exercitată de România a Consiliului Uniunii Europene, în prima jumătate a anului viitor, Mircea Geoană a remarcat că România va avea o sarcină dificilă în cadrul Preşedinţiei semestriale a Consiliului UE, ţinând cont de trendurile menţionate mai devreme şi de lipsa de consens în UE pe numeroase subiecte esenţiale, de la migraţie până la politici digitale sau următorul cadru financiar multianual.
"Bineînţeles, Preşedinţia reprezintă şi o oportunitate extraordinară pentru România de a influenţa agenda europeană. În cele şase luni in care vom deţine Preşedinţia, vom prezida discuţii despre consecinţele Brexitului şi noua relaţie cu Marea Britanie, Perspectiva Financiară Multianuală 2021 - 2028, precum şi discuţia mai generală despre viitorul Uniunii. În acest sens, este posibil ca Summitul Uniunii Europene de la Sibiu prevăzut pentru 9 mai anul viitor să contureze astfel o nouă realitate politică", a spus preşedintele Institutului Aspen România.
Mircea Geoană a reiterat că pentru ţara noastră este de importanţă vitală să fie conectată la căile comerciale ale Europei. "Consider, prin urmare, că nu trebuie să irosim nicio oportunitate pentru ca cele trei coridoare de transport paneuropean să tranziteze România. Dacă priorităţile partenerilor noştri europeni s-au schimbat la un moment dat, iar noi nu am fost suficient de convingători pentru a asigura în continuare finanţarea europeană a acestor trei coridoare pan-europene de transport, la parametrii stabiliţi iniţial, nu înseamnă că ne putem permite ca România să rămână izolată. Este evident că proiectele bune vor găsi întotdeauna finanţare şi că trebuie să profităm de realitatea geografică, care este una singură şi oferă Constanţei şi României un rol principal. Faptul că anumite coridoare de transport, aparent abandonate de către Comisia Europeană, îşi găsesc locul în iniţiativele Chinei legate de dezvoltarea Drumului Mătăsii ar trebui să ne dea de gândit, atât nouă cât şi partenerilor noştri europeni, împreună cu care trebuie să încercăm să găsim răspunsuri la aceste provocări în viitorul cadru financiar''.
În acelaşi timp, spune preşedintele Institutului Aspen România, ţara noastră ''trebuie să se concentreze pe realizarea obiectivelor identificate în urmă cu câţiva ani în cadrul proiectului strategic Romania Gateway, dezvoltat de către Institutul Aspen în parteneriat cu Guvernul României''. ''Astăzi, mai mult ca oricând, sectorul public şi mediul privat trebuie să îşi intensifice cooperarea pentru a transforma România într-un nod economic, comercial, logistic, industrial, energetic şi de IT", a subliniat Mircea Geoană.
Geoană: 'România trebuie să se asigure că nu se va reveni la o politică a sferelor de influenţă'
Actuala ediţie, cea de a şaptea, a conferinţei Bucharest Forum are loc într-un context geopolitic marcat de tensiuni sistemice la nivel global, la nivelul Uniunii Europene şi la nivel regional, context în care România trebuie să se asigure că nu se va reveni la o politică a sferelor de influenţă şi că NATO va continua să întărească flancul său estic, a declarat pentru Agerpres Mircea Geoană, preşedintele Institutului Aspen România, co-organizator al forumului care se desfăşoară săptămâna viitoare la Bucureşti, informează Agerpres.ro.
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

71
Fals grosolan lansat pe piață despre armistițiul Iran-SUA: „nu este planul asupra căruia lucrăm”, denunță Casa Albă
71

1.881
Trump izolează militar Iranul: „Ţara care furnizează arme militare Iranului va fi supusă imediat unui tarif”
1.881

77
Emiratele Arabe Unite cer ca Iranul să plătească ”despăgubiri şi reparaţii” în urma atacurilor Teheranului
77

1.407
Armistițiu fragil: Gărzile Revoluţiei din Iran nu au încredere în SUA și țin „degetul pe trăgaci” / Erdogan lansează un avertisment
1.407

114
Iranul acuză SUA de încălcarea a trei clauze din armistițiu
114

1.204
Traficantă de droguri, supranumită "Regina ketaminei", a fost condamnată în legătură cu decesul star ului din "Friends", Matthew Perry
1.204

1.243
Armistițiu în Orientul Mijlociu - Israelul rămâne cu degetul pe trăgaci
1.243

73
FOTO-VIDEO România își consolidează relațiile cu Pakistanul, în contextul în care Islamabadul devine un jucător regional cheie în regiune
73

165
Armistițiu în Orientul Mijlociu - Strâmtoarea Ormuz a fost deschisă
165

95
Aproape 200 de persoane arestate în 34 de provincii, în Turcia, într-o operaţiune împotriva grupării Statul Islamic, în urma atacului de la Consulatul Israelului la Istanbul
95

2.444
Evoluție spectaculoasă în Orientul Mijlociu - Trump spune că vor fi "foarte curând" discuţii directe
2.444

8.999
VIDEO Haos. Iranul blochează din nou Strâmtoarea Ormuz și ameninţă cu retragerea din acordul de armistiţiu
8.999

109
Donald Trump va discuta cu Mark Rutte despre ieșrea SUA din NATO
109
















Comentează