George Ciamba a discutat cu emisarul special al Germaniei, Wolfgang Clement, despre relocarea Agenţiei Europene a Medicamentului

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 17-10-2017

Actualizat: 17-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, a avut marţi o întrevedere cu emisarul special al Guvernului Republicii Federale Germania pentru relocarea Agenţiei Europene a Medicamentului, fostul ministru federal Wolfgang Clement, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis Agerpres.

În cadrul întâlnirii, cele două părţi au prezentat argumentele pe care se întemeiază candidaturile României şi Germaniei pentru relocarea Agenţiei Europene a Medicamentului de la Londra la Bucureşti, respectiv, Bonn. Partea română a subliniat aspectele strategice pe care le implică procesul relocării agenţiei după retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, arată sursa citată.

Totodată, "a fost reiterată colaborarea foarte bună la nivel bilateral dintre cele două state, precum şi dorinţa reciprocă de a consolida cooperarea româno-germană în perspectiva discuţiilor privind viitorul proiectului european", mai precizează MAE.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri