Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

George Ciamba: 'Egalitatea de şanse şi combaterea antisemitismului se numără printre priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului UE'

stiripesurse.ro
George Ciamba

Egalitatea de şanse şi combaterea antisemitismului se numără printre priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, a declarat, miercuri, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, care a participat la sesiunea de nivel înalt a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului şi la segmentul ministerial al Conferinţei pentru Dezarmare, desfăşurate la Geneva, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Maria Grapini, ELIMINATĂ de la numărătoarea voturilor din Comisia LIBE, după ce a GREȘIT opțiunile pentru Kovesi

În alocuţiunea susţinută în cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a subliniat angajamentul ţării noastre în promovarea agendei globale a drepturilor omului, în concordanţă cu valorile şi obiectivele agreate împreună cu partenerii din Uniunea Europeană, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

În calitate de Preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene, România are printre punctele prioritare susţinerea politicilor care să garanteze respectarea drepturilor omului, cu accent pe combaterea antisemitismului, egalitatea de şanse, combaterea violenţei domestice şi protecţia copilului, a arătat oficialul, potrivit sursei citate.

De altfel, evidenţiază MAE, în programul Preşedinţiei române, pilonul patru este dedicat stimulării coeziunii în jurul valorilor ce au fundamentat construcţia europeană. Aceasta, apreciază ministerul, "este o metodă eficientă pentru a combate rasismul, intoleranţa, xenofobia, populismul şi orice formă de discurs generat de ură".

Combaterea antisemitismului este tema multor conferinţe de nivel înalt, organizate sub egida Preşedinţiei României la Consiliului Uniunii Europene, precum "Lupta împotriva antisemitismului: o abordare comună pentru o mai bună protejare a comunităţilor evreieşti din Europa - de la practici la acţiuni" (7 februarie, Bruxelles).

În cadrul Conferinţei pentru Dezarmare, demnitarul român a reafirmat sprijinul României pentru revigorarea şi relansarea activităţii de fond a forului, în contextul aniversării a 40 de ani de la stabilirea sa în anul 1979, fiind subliniate totodată rolul şi potenţialul său unic în negocierea multilaterală a problematicilor din domeniul dezarmării. În intervenţia sa, ministrul George Ciamba a reiterat angajamentul ferm al României pentru prezervarea şi consolidarea arhitecturii actuale de securitate internaţională şi a regimului de neproliferare la nivel global, precizează MAE.

În perspectiva celei de-a treia reuniuni a Comitetului pregătitor pentru organizarea în 2020 a Conferinţei de evaluare a implementării Tratatului de Neproliferare Nucleară (NPT), ministrul delegat pentru Afaceri Europene a exprimat susţinerea României pentru eforturile de consolidare şi implementare integrală a acestui instrument esenţial al actualei arhitecturi de securitate la nivel global.

Preocupările ONU în domeniul drepturilor omului au cunoscut un progres instituţional imediat după adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului de către Adunarea generală a ONU, la 10 decembrie 1948.

Comisia Drepturilor Omului (CDO), care a reprezentat aproape 60 de ani principalul forum internaţional dedicat apărării şi promovării drepturilor omului în lume, a fost înlocuită, în 2006, în contextul reformei ONU, de actualul Consiliu al Drepturilor Omului, în urma adoptării Rezoluţiei Adunării Generale 60/251.

România a avut două mandate în cadrul CDO: primul, în perioada 19 iunie 2006 - 18 iunie 2008, pe parcursul căruia a exercitat şi Preşedinţia CDO (2007/2008), iar al doilea, din august 2011 până la finele lui 2014.

De la înfiinţarea sa în 1979, Conferinţa pentru Dezarmare de la Geneva reprezintă forul consacrat pentru dialog şi negocieri multilaterale în domeniul neproliferării armelor de distrugere în masă şi al dezarmării. Sub auspiciile acesteia şi ale structurilor premergătoare s-au negociat principalele documente juridice multilaterale în domeniu: Tratatul pentru neproliferarea armelor nucleare (NPT), Convenţia privind interzicerea armelor biologice (BWC) şi chimice (CWC), Tratatul pentru interzicerea totală a testelor nucleare (CTBT).

Agenda Conferinţei de Dezarmare presupune şapte teme principale: încetarea cursei înarmărilor şi dezarmarea nucleară; prevenirea războiului nuclear, inclusiv chestiuni conexe; prevenirea cursei înarmărilor în spaţiul extra-atmosferic; acorduri internaţionale eficiente pentru asigurarea statelor neposesoare de arme nucleare împotriva utilizării şi a ameninţării cu utilizarea armelor nucleare; noi tipuri de arme de distrugere în masă şi noi sisteme de lansare a acestora, inclusiv arme radiologice; programul cuprinzător de dezarmare; transparenţa în domeniul armamentelor.

România a deţinut Preşedinţia Conferinţei pentru Dezarmare în 2017.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.