Un interviu de Dr. Adrian Leonard Mociulschi
La începutul unei noi ediții a Concursului Internațional George Enescu, când tineri interpreți din numeroase țări se reunesc la București sub semnul excelenței artistice, numele marelui compozitor român oferă prilejul unei reflecții mai profunde: ce anume face ca un creator să depășească limitele timpului și ale spațiului cultural din care provine?
În acest interviu, Piotr Borkowski, dirijor de anvergură internațională, format în marea tradiție europeană a dirijatului și activ de-a lungul unei cariere care a inclus colaborări cu Boston Symphony Orchestra, Seoul National Symphony Orchestra și Symphony Orchestra of India din Mumbai, reflectează asupra forței universale a artei, asupra moștenirii lui George Enescu și asupra condițiilor care permit unei opere să traverseze generații, culturi și frontiere.
Adrian Leonard Mociulschi: Maestre Borkowski, experiența dumneavoastră dirijorală traversează repertorii și culturi foarte diferite.
Ce numitor comun ați descoperit între muzicienii din întreaga lume cu care ați lucrat și între marile opere ale repertoriului universal?
Piotr Borkowski: Multă vreme nu mi-am pus această întrebare. Prezența unor figuri precum Bach, Mozart, Beethoven, Chopin sau Enescu în patrimoniul muzical universal părea atât de firească, încât nu am simțit nevoia unei explicații.
Întrebarea dumneavoastră merită însă o reflecție atentă. Pentru a-i răspunde, prefer să pornesc nu de la teorii, ci de la propria experiență acumulată de-a lungul timpului.
Am avut privilegiul de a lucra cu muzicieni din Europa, Asia și cele două Americi. Treptat, am început să observ un fapt remarcabil: oameni formați în contexte culturale diferite reacționează adesea în mod asemănător la aceleași experiențe artistice.
Adrian Leonard Mociulschi: Maestre Borkowski, cum se face că muzicieni formați la mii de kilometri distanță unii de alții răspund instinctiv aceleiași mișcări a baghetei?
Piotr Borkowski: M-am întrebat deseori cum este posibil ca muzicieni formați în medii culturale diferite să înțeleagă instinctiv același gest dirijoral. Am realizat treptat că ei nu răspund mișcării în sine, ci intenției pe care aceasta o transmite.
Gestul devine purtător de emoție, tensiune, energie sau liniște, iar această intenție invizibilă generează sunetul. În timp, am înțeles că același principiu depășește sfera interpretării muzicale și se regăsește în întreaga experiență artistică.
Marii creatori și marii interpreți devin parte a patrimoniului umanității atunci când reușesc să atingă o dimensiune universală a experienței umane.
Adrian Leonard Mociulschi: Atunci v-aș întreba ce anume conferă unei opere artistice capacitatea de a traversa timpul?
Și de ce creatori precum George Enescu continuă să vorbească generațiilor succesive, dincolo de epoca în care au trăit?
Piotr Borkowski: Talentul și chiar genialitatea sunt esențiale, dar nu suficiente. Ceea ce conferă durabilitate unei opere este capacitatea ei de a exprima ceva profund adevărat despre condiția umană.
În dirijat, intenția se ascunde în gest.
În muzică, ea trăiește în sunet.
În pictură, în culoare și formă.
În literatură, în cuvinte.
Forma este doar mijlocul de transmitere; ceea ce ne atinge cu adevărat este intenția umană încorporată în operă. Atunci când este autentică, ea depășește limba, istoria și granițele.
Din acest motiv cred că timpul rămâne cel mai exigent critic, iar generațiile succesive constituie cel mai imparțial juriu. Ele sunt cele care disting între operele cu adevărat durabile și cele care s-au bucurat doar de moda și succesul propriei epoci.
Poate tocmai de aceea George Enescu continuă să trăiască în cultura europeană, nu doar pentru că a fost un mare compozitor român, ci pentru că, prin limbajul propriei sale culturi, a exprimat ceva profund adevărat despre ceea ce înseamnă să fii om. Iar ceea ce este cu adevărat autentic despre condiția umană nu cunoaște granițe.
Adrian Leonard Mociulschi: Dacă autenticitatea este esențială pentru durabilitatea unei opere, cât de importantă este existența unor oameni și instituții capabile să recunoască, să susțină și să transmită mai departe această valoare artistică?
Piotr Borkowski: De-a lungul istoriei, marii artiști au fost sprijiniți de oameni capabili să le recunoască valoarea: mecena, fondatori de instituții culturale, editori, educatori, critici, dirijori, organizatori de festivaluri și adevărați vizionari ai culturii.
Din acest motiv, viitorul culturii depinde atât de cei care creează, cât și de cei care au discernământul de a recunoaște, susține și transmite mai departe adevărata valoare artistică. Numai atunci când artistul și gardianul luminat al culturii acționează în armonie, operele pot depăși propria epocă și pot deveni parte a memoriei durabile a umanității.
Adrian Leonard Mociulschi: Maestre Borkowski, vă mulțumim pentru acest dialog și pentru viziunea dumneavoastră asupra artei, a universalității experienței umane și a moștenirii culturale lăsate de George Enescu. Sunt convins că ideile pe care le-ați împărtășit vor oferi cititorilor STIRIPESURSE.RO un valoros prilej de reflecție odată cu debutul unei noi ediții a Concursului Internațional George Enescu.
În loc de concluzii
Dialogul purtat cu Maestrul Piotr Borkowski ne reamintește că marile opere nu supraviețuiesc prin prestigiu sau notorietate, ci prin capacitatea lor de a exprima ceva profund adevărat despre condiția umană.
Poate tocmai de aceea muzica lui George Enescu continuă să reunească la București tineri interpreți din întreaga lume: nu ca simplă evocare a trecutului, ci ca expresie vie a unei creații care a trecut proba timpului și a fost confirmată de generații succesive.
Dacă timpul este, într-adevăr, cel mai exigent critic, iar generațiile cel mai imparțial juriu, atunci locul lui George Enescu în patrimoniul cultural european reprezintă deja unul dintre cele mai convingătoare verdicte.
Un interviu realizat de Dr. Adrian Leonard Mociulschi
