George Maior liniștește PSD: Nu vrea locul lui Victor Ponta! Klaus Iohannis îi poate da de lucru

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 21-03-2015

Actualizat: 21-03-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fostul director al Serviciului Român de Informaţii, George Maior a declarat, sâmbătă, că nu are de gând să revină, prea curând în politică. Așadar, o implicare pentru funcția de șef al PSD este exclusă. Însă, Maior ar putea primi de lucru de la Klaus Iohannis. Președintele l-ar putea trimite ambasador în SUA, și-ar dori fostul șef al SRI.

Citește și: George Maior recunoaște de ce a DEMISIONAT de la SRI

”S-a vehiculat de multe ori să fiu trimis ambasador în SUA, orice se poate lua în calcul, şi pe plan instituţional, dar nu există o decizie sau o discuţie în acest moment”, a spus Maior la Realitatea TV, care este, în prezent, preşedintele Academiei Naţionale de Securitate.

George Maior a ţinut să precizeze că ”exclude politica în acest moment”.

Întrebat dacă ar lua în calcul opţiunea de premier, în cazul în care i se va oferi această funcţie, George Maior a precizat că exclude politica în acest moment.

Citește și: George Maior îl pune la punct pe omul lui Klaus Iohannis

El a menţionat că funcţia de premier ”este rodul unui proces politic, întotdeauna”.

”Nu cred în tehnocraţii pe această funcţie, ca să fiu explicit în privinţa acestei ipoteze. Am fost de ”n” ori prim-ministru, nu am fost niciodată de fapt propus. Au discutat alţii, nu am discutat eu, şi de aici iarăşi o ambiguitate şi percepţie, că ne-am fi implicat politic, la nivel de Serviciu”, a mai comentat Maior.

El a continuat: ”Şi dacă ar fi ieşit Victor Ponta preşedinte, nu s-ar fi pus această probemă. Aşa, în mod retroactiv”.

Citește și: Traian Băsescu a făcut o criză de nervi la Timișoara: Termin-o, că plec! / VIDEO

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri