Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

George Maior vorbeşte despre revenirea în politică: 'Orientarea mea dintotdeauna a fost social-democrată'

digitalag.ro
george maior

Ambasadorul României în SUA George Maior a declarat, la Digi 24, că nu se gândește la o opțiune politică, însă acest lucru rămâne deschis. Fostul șef al SRI a precizat că dintotdeauna orientarea sa a fost social-democrată, transmite Mediafax.

"Să spunem că ați renunțat la cariera diplomatică. Înspre ce partid v-ați îndrepta?", a fost întrebarea adresată lui Maior.

„Nu mă gândesc la o opțiune în politică, dar rămâne deschis acest lucru. În orice caz orientarea mea dintotdeauna a fost social-democrată, și nu mi-o schimb ca alții”, a afirmat George Maior, miercuri, la Digi 24, întrebat spre ce partid politic s-ar îndrepta, în cazul în care ar renunța la cariera diplomatică.

Chestionat despre posibila implicare în formarea Pro România, George Maior a răspuns: „Pseudo-analiștii care lansează asemenea scenarii au în spate legate de condiția acestora în spațiul public. Nu am fost implicat. Nu am discutat cu dl Ponta cred că de 4 sau 5 luni. Cu ocazia aceasta poate află și el că sunt în țară”.

George Maior este ambasadorul României în Statele Unite din iunie 2015 și a fost șef al SRI în perioada 2006-2015. Recent a fost implicat într-un scandal cu privire la rechemarea sa în țară, după ce un raport al Comisiei de control al SRI arăta modul discreționar în care Maior a folosit Serviciul.

Raportul Comisiei de control SRI, de la jumătatea lunii aprilie 219, privind colaborarea dintre SRI şi ANI arată că faptele fostului şef al Serviciului, George Maior, „se circumscriu unor acţiuni de poliţie politică, menite să afecteze grav procese democratice, pentru a obţine influenţă politică nelegitimă”.

Președintele Klaus Iohannis nu a luat încă o decizie cu privire la solicitarea de rechemare a lui George Maior din funcție, făcută de fostul ministru de Externe Teodor Meleșcanu, la începutul lunii mai.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.