Liderul AUR, George Simion, a susținut că tensiunile politice apărute după anularea scrutinelor din 24 noiembrie și 6 decembrie au împărțit scena publică în două tabere și a afirmat că situația lui Călin Georgescu reprezintă „un principiu” pe care partidul nu îl abandonează.
Simion a comentat rezultatele formațiunii la alegerile parțiale din București și Buzău, precum și disputa legată de legitimitatea procesului electoral.
„După 24 noiembrie și după 6 decembrie când alegerile au fost anulate, România s-a împărțit în două. Și nu mai vorbim nici de stânga și dreapta, nu mai vorbim poate nici de patrioți și suveraniști, vorbim de cei care vor să revină la o Românie democratică, o Românie liberă și la alegeri corecte, cu reguli respectate, și alții care susțin, sub numele unui fals pro-europenism, o clică care duce România în faliment”, a afirmat Simion.
Liderul AUR a spus că rezultatele din București și Buzău sunt cele mai bune ale partidului în acest ciclu electoral și a reluat discursul privind continuitatea ascensiunii formațiunii.
„AUR și la alegerile locale, parlamentare și prezidențiale a crescut de la o rundă la alta”, a spus el.
Referindu-se la cazul lui Călin Georgescu, Simion a insistat că poziția AUR nu este legată de o persoană, ci de respectarea votului exprimat.
„Călin Georgescu este un principiu. Eu v-am spus de nenumărate ori că nu e vorba de Călin Georgescu ca persoană, ci e vorba de un principiu. Nu ne putem dezice de voința poporului român. Atâta timp cât domnul care este acum la Palatul Cotroceni pretinde că exista un raport despre motivele pentru care s-au anulat alegeri. Și acel raport nu apare în spațiu public. Păi nu ne vom dezice, indiferent de câte urzeli apar, de câte intrigi încearcă unii și alții televizat despre ce face Simion și ce face AUR, și cum rămâne Simion fără Partidul AUR.”
El a acuzat presiuni asupra lui Călin Georgescu: „Suntem alături de domnul Călin Georgescu în încercările grele prin care el trece și bănuim, pe bună dreptate, că are parte de o represiune politică, prin prisma faptului că și-a depus candidatura și a câștigat niște alegeri.”
Simion a respins criticile privind conducerea partidului și a invocat susținerea obținută la nivel național: „Eu am beneficiat de votul a 5.339.000 de români. M-au creditat cu încrederea lor în numele acestei lupte pentru democrație, pentru alegeri libere, pentru poporul român, pentru o viziune suveranistă asupra viitorului României și sunt dator ca să continui pe această linie a unității naționale.”
Liderul AUR a lansat și acuzații la adresa președintelui în exercițiu, Nicușor Dan, pe care îl consideră responsabil pentru implicarea în campanie.
„Nicușor Dan a încălcat Constituția și noi ne-am luptat în această campanie cu locatarul de la Palatul Cotroceni, care a ales să calce în picioare spiritul și litera Constituției și să facă campanie cu unui candidat. Am obținut un scor aproape dublu.”
„Îmi pare rău pentru felul în care eu am fost în data de 18 mai diabolizat și prezentat ca un fel de rău suprem, un fel de bau-bau, și domnul Nicușor Dan a fost votat de români. Nu mai există acea încredere de care a beneficiat pe nedrept domnul Nicușor Dan în sânul populației României și asta putem vedea inclusiv prin votul de astăzi.”
Simion a spus că speră ca parlamentarii să sancționeze comportamentul președintelui: „Sper din suflet, ca la un moment dat, să existe o trezire în conștiință... și să fie taxat și să suporte consecințele constituționale legale domnul Nicușor Dan pentru ceea ce a făcut.”






























Comentează