George Simion a vorbit despre scandalul scrisorilor trimise de AUR alegătorilor. În urmă cu câteva zile, Autoritatea Electorală Permanentă a transmis, într-un comunicat că a primit „numeroase plângeri”, după ce candidatul la alegerile prezidențiale, a trimis o serie de scrisori personalizate, adică cu numele și prenumele destinatarului.
"Datele sunt din Registrul Electoral care este pus la dispoziția partidelor. Avem datele tuturor cetățenilor României după cum le au și celelalte paritde. Există o lege care permite partidelor să aibă acces la date. Marea problemă este că sunt foarte multe persoane decedate. Este un lucru bun că se face o anchetă. Nu noi ne ocupăm de baza de date, ci autoritățile statului român care au făcut registrul și care trebuie să scoată persoanele decedate că altfel morții votează.", a spus Simion la HotSpot.
Liderul AUR a vorbit și despre scrisorile primite de mai mulți preoți. Unele dintre acestea ar fi avut și câte 100 de lei.
"Nu știu despre sume trimise în plic, eu n-am trimis nicio scrisoare către preoți. Au făcut-o doi parlamentari de București cu scrisori către parohii.", a mai spus candidatul AUR pentru sursa de mai sus.
Adrian Papahagi acuză AUR că mituiește alegătorii
Profesorul Adrian Papahagi, de la Universitatea Babeș-Bolyai, acuză partidul AUR că ar încerca „să mituiască clerul”. Într-o postare publicată joi pe Facebook, acesta a prezentat mai multe imagini cu acatiste însoțite de bancnote de 100 de lei, trimise către preoți de reprezentanți ai formațiunii conduse de George Simion.
Potrivit lui Papahagi, materialele i-au fost transmise de un prieten preot.
„AUR încearcă să mituiască clerul. Trimit scrisori mieroase episcopilor, iar preoților le trimit pomelnice pentru Simion și Georgescu, însoțite de bani. Iată ce mi-a comunicat prietenul meu, Pr. Radu Preda”, a notat profesorul pe rețeaua de socializare.
Mesajul preotului Radu Preda, publicat tot pe Facebook, susține că demersul ar avea amploare națională:
„În Săptămâna Mare o scrisoare electorală, un pomelnic și câte o sută de lei. Acțiunea este la nivel național. Prin ceva „ucenic” de la Secretariatul de Stat pentru Culte din subordinea Guvernului României, băieții de aur au avut acces la lista clerului cu tot cu datele personale, eventual la ștatele de plată”.
Pe acatistul prezentat sunt menționați „George, Ilinca, Radu, Călin, Cristela, cu familia lor și toți cei dimpreună cu ei care se luptă pentru credință cu neam”, alături de o bancnotă de 100 de lei.































Comentează