Liderul AUR, George Simion, a declarat într-o transmisiune live pe TikTok că Călin Georgescu „trebuia și trebuie să fie președintele României”, afirmând că nu va nega acest lucru „indiferent de ce se va întâmpla”. Simion a legat această poziționare de nevoia unei schimbări majore în arhitectura politică, susținând că România are nevoie de „un parlament în care să nu mai dețină majoritatea PSD, USR, PNL și UDMR”.
George Simion: „Călin Georgescu trebuia și trebuie să fie președintele României”
În același context, liderul AUR a exclus orice alianță cu ceea ce a numit „partidele sistemului”, afirmând că formațiunea pe care o conduce nu va intra în astfel de înțelegeri „indiferent cât de multe diversiuni vor apărea la adresa noastră”.
Simion a revenit și asupra vizitei sale recente în Statele Unite, subiect care a generat controverse publice, susținând că deplasarea a avut un obiectiv clar și concret. „Mă întreabă unii ce am făcut în Statele Unite. Am livrat pe masa fiecărui congresman, atât republican cât și democrat, am vorbit cu toate think tank-urile de acolo, raportul anulării alegerilor”, a spus liderul AUR.
Vizita în SUA și „raportul anulării alegerilor”
Potrivit lui Simion, demersurile din SUA au vizat obținerea de sprijin și atenție internațională pentru situația politică din România. „Dacă îl vor băga în seamă sau nu, eu cred că îl vor băga în seamă, pentru că am vorbit și cu oameni apropiați direct de Donald Trump și J.D. Vance și Marco Rubio”, a afirmat acesta, adăugând că a discutat și cu congresmeni americani prezenți la evenimentele la care a participat.
Liderul AUR a făcut referire directă la episodul care a devenit viral în spațiul public, tăierea unui tort în forma Groenlandei la o recepție din Washington, moment criticat de o parte a opiniei publice și de reprezentanți ai Guvernului de la București. „Am fost cu congresmeni americani la o recepție și acei congresmeni americani au devenit și susținătorii cauzei democrației în România și au înțeles mai bine ce s-a întâmplat”, a susținut Simion.
Vizita sa în SUA a fost însoțită de mai multe controverse, de la natura organizației care i-a acordat un premiu, până la acuzații privind o posibilă activitate de lobby și la interpretări diplomatice legate de simbolistica evenimentului cu tortul. Simion a respins aceste critici, afirmând că își face „datoria” și că va continua acest demers „până la capăt”.
Mesaj politic și mobilizare internă
În intervenția sa live, George Simion a anunțat lansarea unei campanii de mobilizare politică, menită să crească implicarea civică și politică. „Noi vom porni de astăzi o campanie intensă prin care explicăm oamenilor de ce trebuie să se înscrie în AUR sau în oricare alt partid care vrea binele țării”, a spus acesta.
Simion a folosit un ton mobilizator, invocând ideea de efort susținut și rezistență politică. „Trebuie să continuăm această luptă, să strângem din dinți chiar dacă nu mai avem poate energie, combustibil”, a afirmat liderul AUR.
Referindu-se din nou la Călin Georgescu, Simion a amintit discursul acestuia de la mormântul ostașului necunoscut și a făcut apel la solidaritate. „Nu e vorba doar de Călin Georgescu, e vorba de ideea de libertate, ideea de democrație și ideea de a fi români stăpâni în țara noastră”, a declarat Simion.





























Comentează