Gerard Houllier, fostul selecţioner al Franţei, a murit la vârsta de 73 de ani

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 14-12-2020

Actualizat: 14-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.gazetadenavodari.ro

Gerard Houllier, fost selecţioner al Franţei, a decedat, luni, la vârsta de 73 de ani, anunţă presa din Hexagon, potrivit news.ro.

Fostul tehnician suferise o operaţie la aortă, în urmă cu câteva zile.

Ca antrenor, el a debutat în prima ligă franceză la Lens, apoi a mai pregătit echipele PSG, Liverpool, Olympique Lyon şi Aston Villa.

CITEȘTE ȘI: Efecte neaşteptate: Ce se întâmplă în corpul tău dacă începi să mănânci două banane pe zi

La prima reprezentativă a Cocoşului galic, el a fost mai întâi secundul lui Michel Paltini, între 1988 şi 1992, şi principal, între 1992 şi 1993. Din nefericire, el rămâne în istoria selecţionerilor francezi cu ratarea calificării la CM-1994, când, deşi avea nevoie de numai un punct în ultimele două partide din preliminarii pentru a ajunge la turneul final, Franţa a pierdut, acasă, atât în faţa Israelului, scor 2-3, cât şi a Bulgariei, scor 1-2.

Houllier a câştigat campionatul cu PSG, în 1985, având o echipă din care făceau parte jucători ca Bats, Fernandez, Rocheteau, Susic.

Cu Liverpool, a obţinut Cupa Angliei, Cupa Ligii, Cupa UEFA şi Supercupa Europei, în sezonul 2000/2001, şi din nou Cupa Ligii, în 2002/2003.

Ca antrenor al formaţiei din Lyon, Houllier a fost de două ori campion al Franţei, în 2006 şi 2007.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri