Gerea, despre Băsescu: Aroganță față de români

Autor: Maria Ciubotaru, Redactor

Publicat: 03-07-2014

Actualizat: 03-07-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



'După ce au ignorat votul a 7,4 milioane de români, astăzi au tupeul de a ieşi să dea lecţii cu privire la statul de drept', a subliniat Andrei Gerea într-o declaraţie de presă remisă joi AGERPRES de Grupul de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale.


Deputatul consideră că dezbaterea menţionată nu mai poate avea însă niciun fel de impact în contextul în care, în opinia sa, Traian Băsescu şi PMP nu mai sunt crezuţi de români.

'Cei din PMP ar trebui să înţeleagă în cele din urmă că 'modelul Băsescu' de conducere a unui stat este unul care şi-a arătat nu doar limitele, ci şi lipsa de sprijin popular', a declarat Andrei Gerea, conform comunicatului citat.

Potrivit fostului ministru, nici Traian Băsescu şi nici PMP nu pot nega sau schimba votul a 7,4 milioane de români care au votat în 2012.

Andrei Gerea consideră că, la doi ani distanţă de referendum, ' Traian Băsescu şi PMP nu pot trece peste gustul amar al votului masiv pe care populaţia României l-a dat împotriva lor'.

Fostul ministru mai spune că, în ciuda tuturor încercărilor făcute de cei din PMP şi de către Traian Băsescu de a induce ideea loviturii de stat, realitatea infirmă propaganda acestora.

 

Sursa: Agerpres
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri