Ministrul german al economiei, Robert Habeck, a anunţat duminică un acord pe termen lung între Germania şi Qatar pentru furnizarea de energie "fără Putin", transmite dpa, potrivit Agerpres.
După o întâlnire cu emirul Qatarului, Tamim bin Hamad al Thani, Habeck a declarat că a găsit mai mult sprijin decât se aştepta: "Chiar dacă s-ar putea să avem încă nevoie de gaz rusesc anul acesta, în viitor nu va mai fi aşa. Iar acesta este doar începutul".
Acordul bilateral nu se referă doar la livrarea de gaz natural lichefiat din Qatar, ci şi la dezvoltarea de proiecte în domeniul energiei regenerabile şi la oferta germană în domeniul măsurilor de creştere a eficienţei energetice.
Din Qatar, ministrul german urma să ajungă duminică în Emiratele Arabe Unite, tot în cadrul eforturilor de eliminare a dependenţei importurile de gaz din Rusia, care până acum reprezentau 55% din achiziţiile germane de combustibili fosili.
După 24 februarie, când Rusia a invadat Ucraina, Berlinul a renunţat la darea în exploatare a gazoductului Nord Stream 2, prin care urma să primească şi mai uşor gaz rusesc, şi a început să ia în considerare orice alte opţiuni de asigurare a necesarului energetic.
Germania a găsit o sursă altenativă de energie, 'fără Putin': Iar acesta este doar începutul
Explorează subiectul
Articole Similare

232
Donald Trump alocă cinci miliarde de dolari pentru Gaza și cere demilitarizarea completă a Hamas!
232

4.544
Premierul Slovaciei izbucnește după discuțiile cu Marco Rubio: Kievul șantajează Ungaria cu livrările prin conducta Drujba
4.544

4.204
Mesajul guvernatorul Californiei stârnește reacții puternice: Trump a slăbit America și a unit Europa
4.204

5.257
Interceptări șocante: cum sunt împinși soldații ruși în asalturi fără scăpare
5.257

2.814
Iranul vrea să cadă la un acord cu SUA: condiția Teheranului
2.814

4.091
VIDEO Şefa diplomaţiei europene nimicește Rusia, de la Munchen: „Nu este o superputere! Este afectată grav, economia sa este în colaps, este izolată”
4.091

3.787
Fost ministru din Ucraina, arestat în timp ce încerca să fugă din ţară: e implicat în cel mai mare scandal de corupție din țară
3.787

5.454
Nicușor Dan a decis: acceptă invitația lui Donald Trump și merge la Consiliul Pǎcii de la Washington
5.454

3.215
Şeful Statului Major rus anunţă noi cuceriri teritoriale în Ucraina: urmează noi atacuri într-o anumită zonă
3.215

5.550
VIDEO Incident șocant în Italia: Un român a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate chiar de lângă părinții ei / Copilul a suferit o fractură la picior
5.550

8.362
Scandal în Schengen: controalele la granițele Germaniei și alertele pentru ucraineni ajung în centrul unei anchete europene
8.362

3.801
VIDEO Obama îl „torpilează” pe Trump: „dictatură și spectacol de clovni”
3.801

138
Conferința de la Munchen - Taiwanul avertizează: „China este adevărata amenințare”
138

















Comentează