Poliţia germană a început luni dimineaţă controalele la frontierele sale cu cinci ţări, printre care Franţa, măsură prin care se va reduce masiv numărul intrărilor în cadrul luptei contra epidemiei cauzate de coronavirus, transmite AFP potrivit Agerpres.
De la ora locală 08:00 (07:00 GMT), vehiculele venind din Franţa, Austria, Elveţia, Danemarca şi Luxemburg au început să fie controlate de către poliţiştii germani, care nu lasă să treacă decât transportul de mărfuri şi pe lucrătorii transfrontalieri.
În capitala ţării, Berlin, au fost interzise începând de sâmbătă toate evenimentele publice şi private cu peste 50 de persoane, în încercarea de a stopa răspândirea coronavirusului.
Autorităţile locale au închis toate cinematografele, teatrele, sălile de concerte şi facilităţile sportive, inclusiv săli de sport şi studiouri de fitness, precum şi baruri, pub-uri, cazinouri şi cluburi, până cel puţin pe 19 aprilie. Restaurantele din Berlin vor rămâne deschise dacă se va păstra 1,5 metri distanţă între clienţi.
Pacienţii din spitale nu vor mai putea fi vizitaţi, conform noilor reguli, cu excepţia copiilor sub 16 ani şi a celor grav bolnavi. Bătrânii aflaţi în case de îngrijire nu vor mai putea primi vizitatori cu vârsta sub 16 ani.
Pe de altă parte, preşedintele francez Emmanuel Macron va discuta situaţia creată de coronavirus, cu accent pe introducerea controalelor frontaliere, cu cancelarul german şi cu preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene, Charles Michel şi Ursula von der Leyen, a anunţat Palatul Elysee.
Discuţia dintre Macron şi Merkel intervine după ce Germania a introdus temporar, luni dimineaţă, controalele la frontierele cu Franţa, Austria, Elveţia, Danemarca şi Luxemburg.
Numărul deceselor cauzate în Europa de noul coronavirus a depăşit duminică pragul din 2.000, ceea ce reprezintă o treime din cele înregistrate în întreaga lume, unde se multiplică restricţiile impuse populaţiei şi cazurile de închidere a frontierelor.
Germania a început închiderea parţială a frontierelor pentru a limita răspândirea noului coronavirus
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

259
Este o adevărată nebunie în piața petrolieră: Prețurile scad și urcă de la o zi la alta, în timp ce se dă o bătălie puternică pentru Strâmtoarea Ormuz
259

1.450
Ce răni ar avea, de fapt, noul ayatollah al Iranului? Fiul președintelui face o dezvăluire importantă
1.450

1.644
Un renumit politolog american critică cererea lui Trump privind capitularea Iranului: 'O decizie foarte nechibzuită, care s-ar putea întoarce împotriva lui'
1.644

104
VIDEO Iranul amenință cu atacuri dure asupra centrelor economice după lovitura SUA-Israel la o bancă din Teheran
104

104
Haosul continuă pe aeroportul din Dubai: patru răniţi, după ce două drone au căzut în zonă
104

31
VIDEO Doi morţi şi cinci răniţi la Harkov, într-o lovitură a unei drone ruseşti
31

85
Haos în traficul aerian din cauza războiului din Orientul Mijlociu: zboruri suspendate și mii de pasageri blocați
85

9.731
Iranul a publicat lista neagră cu următoarele ținte. Va bombarda verigile cheie ale americanilor
9.731

66
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
66

3.276
General-maior (r.) american, avertisment sumbru: „Posibil haos în economia mondială, dacă există mine în strâmtoarea Ormuz”
3.276

1.508
Tensiunile din Orientul Mijlociu agită piețele agricole: Prețurile cerealelor și uleiurilor 'o iau razna' (Bloomberg)
1.508

5.583
VIDEO Ambasadorul Japoniei a postat un clip cu experiența inedită trăită în România: 'Pantoful meu a fost înghiţit de noroi'
5.583

7.975
VIDEO Iranienii au scos din joc, printr-o metodă banală, temutele sisteme Patriot: acum inclusiv americanii le-au copiat stilul
7.975

















Comentează