Şcolile din Germania au un deficit de 40.000 de cadre didactice şi nu există personal de specialitate suficient pentru a ocupa aceste posturi, atrage atenţia asociaţia profesorilor, potrivit agenţiei dpa preluată de Agerpres.
'În prezent există în jur de 10.000 de posturi didactice care nu sunt ocupate', a declarat preşedintele asociaţiei, Heinz-Peter Meidinger, în ediţia de luni a cotidianului Passauer Neuen Presse.
'Lor li se adaugă alte circa 30.000 de posturi care au fost completate nesatisfăcător cu personal fără pregătire de specialitate, pensionari şi studenţi', a precizat el.
Deficitul actual, cel mai dramatic din ultimii 30 de ani, este foarte accentuat în şcolile primare şi în cele pentru copii cu nevoi speciale, a precizat Meidinger. 'În cazul acestor şcoli, aproape toate landurile germane au ignorat fenomenul şi nu au reacţionat la creşterea natalităţii în ultimii ani', a explicat el.
Numărul elevilor care intră în sistemul de învăţământ general a crescut cu 8.000, ajungând la 359.000 într-un an.
Creşterea numărului de elevi constituie o provocare pentru capitala Germaniei şi este de aşteptat ca ea să se menţină. 'În Berlin, 70% din profesorii angajaţi în şcolile primare nu au niciun fel de pregătire pedagogică. Este scandalos', a subliniat preşedintele asociaţiei profesorilor.
Germania are un deficit de 40.000 de cadre didactice, acuză asociația profesorilor
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

283
VIDEO Trump îl umilește pe Putin, de față cu presa: „Ați face mai mult bine dacă ați pune capăt războiului cu Ucraina!”
283

1.653
Expulzarea migranților din UE, la un pas de realitate: Bruxellesul își face o „Poliție” de tip ICE, ca în SUA
1.653

4.441
Chinezii fac o mutare care va schimba definitiv regulile jocului în Europa: Se pregătesc să ia cu asalt piața
4.441

3.948
Scandal uriaș în Ungaria: coincidență sau nu, avocatul ucrainenilor expulzați are legături puternice cu partidul de opoziție Tisza
3.948

102
Cazul Epstein - Prinţesa Eugenie, constrânsă să renunţe la patronajul unui ONG împotriva sclaviei moderne
102

3.057
Dezvăluiri WSJ din culisele Casei Albe: Trump ia în calcul eliminarea noului lider al Iranului, Mojtaba Khamenei: 'Am putea merge mai departe și vom merge mai departe'
3.057

55
Premierul Israelului: „De poporul iranian depinde în final să rupă jugul tiraniei”
55

85
Conflictul din Sudan riscă să devină un război regional cu efecte devastatoare asupra securității Africii și Mării Roșii
85

5.469
VIDEO Statele din Golf se uită siderate la Donald Trump: Liderul SUA se contrazice de la o oră la alta și incertitudinea este totală
5.469

18.130
S-a aflat, în sfârșit, motivul afecțiunilor provocate de vaccinul împotriva Covid-19: Mulți oameni au avut de suferit
18.130

5.875
SURSE Grup de români, la un pas să fie linșat de protestatari pro-Iran: a intervenit armata pakistaneză / Misiune contracronometru, în munți, la 7000 m altitudine
5.875

77
Războiul din Iran ar putea întări programul nuclear al Coreei de Nord, avertizează analiștii
77

7.237
Cu armata făcută zob, iranienii lansează un plan ingenios ce îi dă fiori lui Trump: „Luptăm până va declara înfrângerea”
7.237

















Comentează