Oficiul Federal pentru Protecție Civilă din Germania (BBK) lansează un semnal de alarmă. Pentru prima dată în 35 de ani, autoritățile iau oficial în calcul posibilitatea unui război și îi îndeamnă pe cetățeni să fie pregătiți pentru situații de criză.
Într-un nou ghid publicat zilele trecute, BBK recomandă ca fiecare gospodărie să aibă rezerve de hrană, apă și medicamente pentru cel puțin trei zile, notează Euronews.
Războiul prelungit dintre Rusia și Ucraina, tensiunile în creștere la granițele Europei și temerile legate de atacuri hibride sau cibernetice i-au determinat pe oficiali să își actualizeze strategiile de protecție civilă.
„Întotdeauna e bine să fii pregătit din timp”, spune Ralph Tiesler, președintele BBK.
De la pene de curent, la război
Față de ghidurile anterioare, care vizau în special dezastre naturale sau defecțiuni tehnice, noul document introduce scenarii legate de conflicte armate, sabotaj, dezinformare și atacuri asupra infrastructurii critice.
Se oferă și sfaturi concrete: cum recunoști informațiile false, cum te adăpostești în timpul unui atac și cum gestionezi stresul într-o situație de criză.
Martin Jäger, șeful serviciului de informații externe al Germaniei (BND), a fost și mai direct:
„Suntem deja în linia de foc. Nu ne permitem să fim naivi.”
Proviziile necesare
O familie de patru persoane care vrea să respecte recomandările BBK ar avea nevoie de zeci de produse: apă îmbuteliată, conserve, lapte UHT, ulei, ouă, cârnați și medicamente de bază. Costul? Între 200 și 300 de euro. Iar spațiul de depozitare devine rapid o problemă.
„Nu există reguli fixe. Fiecare gospodărie trebuie să se adapteze cum poate. Dar fiecare pas mic contează”, spune Tiesler.
În paralel, ghidul mai recomandă dotarea cu o lanternă cu manivelă sau solară, un radio cu baterii și chiar un aragaz de camping.
Un sondaj recent arată că peste jumătate dintre germani nu au făcut niciun fel de pregătire pentru o situație de urgență. Oficialii speră ca noul ghid să schimbe acest lucru.
Comentează