Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Germania a marcat singurul gol al meciului cu Franța, dar a pierdut partida de la Munchen, unde a figurat ca oaspete

franța germania

Franța, campioană mondială, a fost gazdă la Munchen, în cel mai așteptat meci al începutului de Euro 2020, cu Germania, pe Fussball Arena în Grupa F a turneului final! Un autogol a decis soarta partidei. Hummels și-a învins propriul portar în minutul 20, iar golul avea să fie singurul valabil al întâlnirii

''Les Bleus'', finaliştii ediţiei trecute a Campionatului European, au început mai bine şi au reuşit să deschidă scorul, dar apoi ai preferat să se retragă într-o defensivă beton şi să accepte dominarea teritorială a echipei antrenate de Joachim Loew, acţionând apoi doar pe contre, în special prin Mbappe.

Franţa a avut o primă oportunitate, însă Pogba a trimis cu capul peste poartă din 6 metri, după un corner Griezmann (16). Un minut mai târziu, Mbappe a tras din partea stângă, dar Neuer a respins. Echipa antrenată de Didier Deschamps a deschis scorul în min. 20, când Hummels a trimis nefericit în propria poartă centrarea în forţă a lui Lucas Hernandez.

Hummels marcase golul victoriei pentru Mannschaft în sferturile Cupei Mondiale din 2014, chiar contra Franţei.

Germania, adversara României în preliminariile Cupei Mondiale din 2022, a pus stăpânire pe joc, dar defensiva adversă, condusă de Varane, a absorbit foarte bine atacurile în valuri. În aceste condiţii, echipa lui Loew nu şi-a creat decât două ocazii de gol în prima repriză, prin Muller (22), care a trimis cu capul pe lângă poartă la centrarea lui Gosens, şi Gundogan (48) care a reluat alături după o minge întoarsă de Gnabry.

Scenariul a fost similar şi după pauză, cu Germania în ofensivă disperată, în faţa unei echipe conduse de ''turnurile'' Varane şi Pogba.

Oaspeţii au scăpat pe contraatac în min. 52, prin Rabiot, care a pătruns pe stânga şi a şutat în bară.

Gnabry a fost apoi în prim plan de două ori, dar în min. 54 a ratat o mare şansă de egalare, trimiţând din voleu, cu pământul, peste poartă, la centrarea lui Gosens, iar apoi a fost blocat de Lloris la 6 metri (57).

Dominarea germană a fost evidenţiată şi de faptul că portarul Manuel Neuer, la selecţia sa cu numărul 101, a ajuns în min. 64 să dea o pasă unui coechipier chiar din jumătatea franceză de teren.

Germania a continuat să aibă posesia, dar a rămas neinspirată în zona careului, chiar şi după cele cinci schimbări ofensive făcute de Loew. Mai mult, Germania s-a expus câtorva contraatacuri foarte periculoase, Mbappe şi Benzema au marcat după astfel de contre, dar ambele goluri au fost anulate pentru poziţii de ofsaid. Mbappe a mai avut o şansă să tranşeze disputa înainte de final, dar a fost deposedat in extremis de Hummels în situaţie de singur cu portarul (78).

Franţa nu a pierdut niciun meci de deschidere la un turneu final EURO (şase victorii, trei egaluri), confirmând că este una dintre favoritele la ediţia din acest an. De partea cealaltă, Germania a arătat că mai mulţi dintre jucătorii săi de bază nu sunt în formă şi îi va fi greu să avanseze în fazele finale ale competiţiei. Germania a pierdut în premieră meciul său de debut la un EURO.

Pogba a fost desemnat cel mai bun om al meciului.

Franţa: Lloris – Pavard, Varane, Kimpembe, Hernandez – Rabiot (Dembele ’90), Kante, Pogba – Benzema (Tolisso ’88), Griezmann, Mbappe. Selecţioner: Didier Deschamps.

Germania: Neuer – Ginter (Can ’88), Hummels, Rudiger – Kimmich, Gundogan, Kroos, Gosens (Volland ’88) – Havertz (Sane ’74), Gnabry (Werner ’74), Muller. Selecţioner: Joachim Low.

Meciul a fost arbitrat de spaniolul Carlos del Cerro Grande.

Tot marţi, în prima partidă a grupei F, deţinătoarea trofeului, Portugalia, a învins cu 3-0 Ungaria.

Etapa a doua a grupei programează, sâmbătă, meciurile Ungaria – Franţa (ora 16.00) şi Portugalia – Germania (ora 19.00).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.