Germania ia atitudine după tentativa de lovitură de stat din Turcia: Atacuri la adresa lui Erdogan

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 18-07-2016

Actualizat: 18-07-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Guvernul german a deplâns luni "scenele revoltătoare arbitrare şi de răzbunare' care au avut loc în Turcia împotriva soldaţilor suspectaţi că au participat la tentativa de lovitură de stat militară care a zguduit puterea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP. 'Am văzut în primele ore după puciul eşuat scene revoltătoare arbitrare şi de răzbunare împotriva soldaţilor, în plină stradă', a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert în cadrul unei conferinţe de presă.

'Un astfel de lucru este inacceptabil', a insistat el. După tentativa de lovitură de stat, declanşată vineri seara, care s-a soldat oficial cu 290 de morţi, dintre care peste 100 de pucişti, se ştie în prezent despre arestarea a peste 6.000 de persoane, deopotrivă militari şi magistraţi. Totodată, peste 8.000 de angajaţi ai poliţiei au fost eliberaţi din funcţii în întreaga ţară, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri