De la Angela Merkel până la poliţie, trecând prin reţele de socializare, sirienii care au permis arestarea compatriotului lor suspectat că intenţiona să comită un atentat în Germania erau ridicaţi luni la rang de erou, lăsându-i fără argumente pe cei ostili imigranţilor, relatează AFP. Jaber al-Bakr a fost predat legat de mâini şi de picioare în noaptea de duminică spre luni de către trei sirieni care l-au găzduit în apartamentul lor din Leipizig, înainte de a realiza că acesta era căutat de toată poliţia germană începând de sâmbătă.
Autorităţile nu au dorit să ofere detalii cu privire la aceşti sirieni, motivând cu necesitatea de a-i proteja. După ce suspectul a fost legat, unul dintre ei s-a dus la un comisariat pentru a-l denunţa, prezentându-le poliţiştilor o fotografie făcută cu telefonul mobil. Arestarea acestui sirian de 22 de ani, care era foarte aproape să comită un atentat, aparent în numele organizaţiei Stat Islamic (SI) potrivit poliţiei, a relansat dezbaterea despre controlul asupra refugiaţilor, 890.000 dintre aceştia sosind în Germania anul trecut. Cu atât mai mult cu cât în Germania au avut loc în iulie două atentate comise de refugiaţi şi revendicate de SI.
Însă ajutorul decisiv dat poliţiei de către cei trei sirieni reprezintă pentru mulţi dovada că generalizările nu-şi au locul. 'Acesta este un semnal foarte pozitiv, care arată că toţi refugiaţii nu trebuie să fie suspectaţi', şi-a exprimat satisfacţia un lider al sindicatului poliţist BDK, Sebastian Fiedler. Calificat drept 'curajos' şi 'responsabil' de către şeful guvernului din Saxonia, Stanislaw Tillich, landul unde a avut loc urmărirea suspectului în acest sfârşit de săptămână, sirianul care a anunţat poliţia a fost felicitat luni chiar de cancelarul federal Angela Merkel. Prin intermediul unui purtător de cuvânt, Merkel a exprimat 'gratitudinea faţă de sirianul care a informat poliţia cu privire la prezenţa suspectului şi a adus astfel o contribuţie decisivă la arestarea acestuia'. 'Este un erou', a declarat pentru AFP unul dintre vecinii sirianului care a anunţat poliţia, Jihad Darwish, un sirian de 47 de ani. 'Aş fi făcut la fel', a dat acesta asigurări, înainte de a conchide: 'Nu toţi sirienii sunt ca Jaber al-Bakr', conform Agerpres.
Comentează