Germania înăspreşte controlul asupra propriilor servicii de spionaj

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 21-10-2016

Actualizat: 21-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Parlamentul german a aprobat vineri înăsprirea controlului guvernului asupra agenţiei de informaţii externe BND, ca urmare a unei serii de acuzaţii privind sprijinul oferit de către serviciul respectiv Agenţiei de Securitate Naţională (NSA) a SUA în spionarea aliaţilor europeni, relatează DPA şi Reuters, potrivit agerpres.

Citeşte şi: România, ACORD cu Canada: Românii pot intra fără VIZE

Partidele de opoziţie Die Linke şi Verzii (ecologiştii) au votat împotriva noilor măsuri, care au fost aprobate în Bundestag (Camera inferioară a parlamentului federal) de către majoritatea blocului politic conservator (CDU-CSU), al cancelarului Angela Merkel, şi de partenerul său de coaliţie, Partidul Social-Democrat (SPD).

Citeşte şi: Amendă RECORD pentru un fost premier. Toată averea i-a fost CONFISCATĂ

Potrivit legii votate, o comisie independentă formată din trei membri (doi judecători şi un procuror federal) va superviza activităţile BND. De asemenea, Biroul cancelarului va autoriza continuarea supravegherii de către BND a telecomunicaţiilor internaţionale.

Citeşte şi: Jumătate din ruşi cred că înăbuşirea revoltei din Ungaria a fost justificată

Noua lege îi interzice totodată agenţiei BND să întreprindă acţiuni de spionaj economic şi industrial în scopul de a ajuta concurenţa întreprinderilor de afaceri germane şi face apel ca audierile anuale privind activităţile BND să aibă loc mai degrabă în mod public decât cu uşile închise.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri