Parlamentarul german Norbert Röttgen este interesat de postul de preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, transmite marţi Reuters.
Röttgen (54 de ani), preşedintele Comisiei de afaceri externe din Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal german) şi fost ministru al mediului, a confirmat marţi pentru agenţia de presă britanică o relatare publicată de cotidianul regionale Rheinische Post. Potrivit acesteia, el i-a scris liderei actuale a CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer, pentru a-şi exprima interesul faţă de funcţia de preşedinte al acestei formaţiuni.
Pe 10 februarie, Annegret Kramp-Karrenbauer a anunţat că nu va candida pentru postul de cancelar la alegerile federale de anul viitor, dar a precizat că va rămâne la şefia partidului până la stabilirea unui candidat. Ea va face o propunere pentru conducerea CDU pe 24 februarie.
În vârstă de 57 de ani, Kramp-Karrenbauer era considerată succesoarea Angelei Merkel atunci când a fost aleasă la conducerea creştin-democraţilor germani, în decembrie 2018, în cadrul planului actualului cancelar de a se retrage treptat din viaţa politică.
Annegret Kramp-Karrenbauer a avut însă dificultăţi în a-şi impune controlul asupra partidului şi a fost afectată de o serie de scandaluri, cel mai recent fiind cel din landul Turingia, când membri ai CDU au votat alături de partidul extremist 'Alternativa pentru Germania' alegerea unui politician liberal ca prim-ministru al landului.
Germania - Norbert Röttgen este interesat de postul de preşedinte al CDU
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

811
Războiul din Orientul Mijlociu se extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
811

1.532
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
1.532

49
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
49

2.369
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
2.369

2.146
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.146

63
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
63

920
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
920

49
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
49

1.685
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.685

56
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
56

1.919
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.919

3.292
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.292

3.767
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.767
















Comentează