Germania va continua să conducă misiunea militară de instruire a NATO în nordul Afganistanului, dar nu intenţionează să-şi suplimenteze prezenţa în această ţară, a indicat joi cancelarul Angela Merkel, după o întrevedere la Berlin cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmite Reuters, conform agerpres.
Şefa guvernului german a declarat că va aştepta rezultatul evaluării NATO cu privire la cererea autorităţilor militare ale Alianţei privind trimiterea de trupe suplimentare în Afganistan.
Un actor celebru de la Hollywood vrea să fie următorul preşedinte al SUA - FOTO
'Nu cred că suntem în prima linie a extinderii capacităţilor NATO acolo. Este mai important să asigurăm că (...) este garantată securitatea în nord', a afirmat cancelarul.
La rândul său, Jens Stoltenberg, citat de DPA, a declarat că Alianţa va decide înaintea summitului de pe 25 mai de la Bruxelles dacă se va alătura sau nu coaliţiei militare împotriva Statului Islamic.
Potrivit lui Stoltenberg, chiar dacă Alianţa se va alătura coaliţiei, contribuţia sa actuală în echipamente, instruire şi expertiză nu se va modifica.
Toate cele 28 de state membre ale Alianţei fac parte din coaliţie în mod individual, dar SUA fac presiuni pentru ca NATO să-şi asume un rol oficial în nume propriu.
Germania şi alţi aliaţi din Europa ezită însă să facă acest pas, mai ales simbolic, unele dintre ele exprimând temeri privind posibila escaladarea tensiunilor cu Rusia.
CITEŞTE scrisoarea pe care directorul FBI a trimis-o după ce a fost concediat - VIDEO
Merkel şi Stoltenberg au luat de asemenea în discuţie cererea SUA ca statele aliate - în special Germania - să aloce 2% din PIB bugetului de apărare, ţinta stabilită de NATO.
Potrivit lui Stoltenberg, obiectivul de stopare a tăierilor bugetelor de apărare în statele membre a fost atins, secretarul general declarându-se mulţumit de progresele înregistrate de Germania şi de alte ţări în atingerea ţintei de 2%.
Secretarul general a mai estimat ca probabilă suplimentarea forţelor militare în Afganistan, pe fondul înrăutăţirii situaţiei de securitate şi al câştigurilor teritoriale ale talibanilor, precizând însă că deocamdată nu a fost luată o decizie oficială.
Comentează