Germania prelungeşte până la 29 iunie regulile de distanţare socială impuse pentru a ţine sub control epidemia de coronavirus, a anunţat marţi guvernul cancelarului german, Angela Merkel, relatează AFP preluat de agerpres.
Până la zece persoane, sau două familii, se vor putea întâlni ''în locuri publice'', au decis guvernul şi cele 16 landuri ale federaţiei, care recomandă ''menţinerea unui număr cât mai mic de persoane'' în aceste situaţii.
De asemenea, autorităţile recomandă reuniunile ''în exterior'', unde ''riscul de infecţie este mult mai scăzut'', a adăugat guvernul federal într-un comunicat de presă.
Pentru reuniunile la domiciliu, ''regulile de igienă şi de distanţare trebuie de asemenea aplicate''. ''Numărul de persoane trebuie să fie stabilit în funcţie de posibilitatea respectării regulilor de distanţare şi trebuie asigurată o ventilaţie suficientă'', menţionează sursele citate.
Aceste dispoziţii se vor aplica ''în toate cazurile până la 29 iunie'', precizează cele 16 landuri şi guvernul federal. În special, se recomandă o distanţă de cel puţin 1,5 metri între oameni.
Germania a înregistrat marţi 179.002 de noi cazuri de coronavirus (+432 în 24 de ore) şi 8.302 decese (+45), potrivit Institutului Robert Koch.
În ultimele zile, ţara a înregistrat noi focare de infecţie, printre clienţii unui restaurant din Leer, în nordul Germaniei, şi într-o biserică din landul Hesse (vest).
Germania prelungeşte până la 29 iunie regulile de distanţare socială
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

3.045
Schimbare de regim la Budapesta - Primele reacții la nivel european
3.045

1.129
Negocieri eșuate la Islamabad - Teheranul anunță care sunt principalele obstacole
1.129

6.383
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea / VIDEO
6.383

5.833
Rusia lansează scenariul ca „totul să degenereze” în Ungaria
5.833

11.151
Rezultate oficiale parțiale: Se prefigurează o schimbare majoră de regim în Ungaria / LIVE UPDATE
11.151

120
Soldații israelieni au lovit vehicule ONU cu un tanc în Liban
120

8.674
Declarații TISZA și FIDESZ după vot: Adversarul lui Viktor Orban și șeful de cabinet al premierului au dat primele semnale publice
8.674

60
Armistițiul de Paștele Ortodox - Ucraina se teme de reluarea atacurilor Rusiei
60

6.813
Ultimele date de la alegerile din Ungaria: Asistăm la o schimbare de putere?
6.813

88
Pakistanul încearcă să readucă Iranul și SUA la discuții
88

17.736
Primele predicții din Ungaria: sondaje publicate după încheierea votului la alegerile parlamentare
17.736

10.559
Stop vot în Ungaria. Prezența la urne a bătut toate recordurile. A început numărătoarea voturilor
10.559

200
Zeci de persoane ucise în lovituri lansate de avioane militare în nord-estul Nigeriei
200
















Comentează