Germania se pregătește de reînarmare: Ministrul Apărării cere o creștere masivă a bugetului militar

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 07-05-2025 13:38

Actualizat: 07-05-2025 16:38

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Mykhailo Polenok / Panthermedia / Profimedia

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, vrea o creştere drastică a bugetului anual al apărării Germaniei, transmite miercuri agenţia Reuters, citând surse informate, conform Agerpres.

Pistorius are în vedere un buget de peste 60 de miliarde de euro (68,21 miliarde de dolari) începând cu 2025, a indicat una dintre surse, care a vorbit sub rezerva anonimatului.

Social-democratul Boris Pistorius şi-a păstrat portofoliul apărării în guvernul de coaliţie al noului cancelar Friedrich Merz (CDU, conservator), validat în funcţie din a doua încercare marţi în Bundestag.

Pistorius a reuşit performanţa de a deveni liderul politic cel mai popular în Germania multă vreme pacifistă şi reticentă faţă de armată. El era aproape anonim la nivel naţional când a fost numit în funcţie după ce fusese ministru doar în landul Saxonia Inferioară. Ulterior, a convins atât populaţia, cât şi militarii prin exprimarea deschisă şi dinamism, iar postul său a crescut mult în importanţă în contextul necesităţii de reînarmare a Bundeswehr - armata germană - în faţa ameninţării ruse.

Anul trecut, el i-a şocat în special pe pacifiştii din formaţiunea sa politică, Partidul Social Democrat (SPD), când a declarat că armata trebuie să îşi recapete "capacitatea de a lupta în război".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri