DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Germania se pregătește pentru raționalizarea gazelor

usatoday.com
rationalizarea gazelor

Industria germană se pregătește să instituie o raționalizare a gazului în cea mai mare economie a Europei, în contextul în care Rusia a tăiat livrările către Finlanda, care a lansat o cerere de aderare la alianța militară NATO.

Un plan de acțiune pregătit de Bundesnetzagentur (BNetzA) din Germania, care ar trebui să se ocupe de raționalizarea în cazul unei situații de urgență în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze, explorează ce companii ar trebui să aibă prioritate, potrivit Reuters.com.

"În funcție de gravitatea penuriei, ar putea fi necesar să se reducă la zero aprovizionarea cu gaze a unor utilizatori", informează BNetzA.

Germania, chiar și după măsurile luate de către guvern pentru a reduce dependența de petrol și gaze rusești, primește încă aproximativ 35% din importurile de gaze din Rusia, ceea ce a stârnit îngrijorări în rândul liderilor de afaceri, care se tem că, în cazul în care livrările ar fi întrerupte, ar putea avea implicații masive pentru economia germană, care se confruntă deja cu cel mai ridicat nivel de inflație din ultimii 40 de ani.

Președintele BNetzA, Klaus Mueller, a declarat că vor fi luate în considerare mai multe criterii atunci când se va stabili raționalizarea gazului pentru industrie, inclusiv mărimea companiei, relevanța sectorului și potențialele pierderi economice.

Un alt plan ar fi scoaterea la licitație a drepturilor de acces la gaz, însă un grup de lobby pentru întreprinderile mici și mijlocii din Germania, denumit BVMW, a susținut că acest lucru va da prioritate întreprinderilor mari care își pot permite să plătească prețuri mai mari pentru energie.

Economia germană a fost lăsată să se clatine în urma razboiului din Ucraina, iar UE se va confruntă cu o posibilă recesiune dacă Rusia va închide robinetele. Spre deosebire de Franța, țara vecină, guvernul german a urmărit o politică de denuclearizare, promițând să închidă toate reactoarele sale în favoarea așa-numitelor alternative verzi, cum ar fi energia eoliană și solară. Însă această politică a determiniat Germania să fie dependentă de Rusia pentru gazele naturale.

Posibila raționalizare a gazelor în Germania vine în contextul în care firma energetică de stat rusă Gazprom a oprit livrările de gaze naturale lichide prin conducte către Finlanda, a relatat Helsingin Sanomat.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.