Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Germania: Suspectul care a împins în fața trenului un băiat de opt ani era căutat de poliţia elveţiană

houstonchronicle.com
extradare catuse

Poliţia elveţiană emisese deja un mandat de arestare pe numele bărbatului de 40 de ani suspectat că luni l-a împins pe calea ferată, în gara din Frankfurt (vestul Germaniei), pe un băiat de 8 ani care a murit după ce a fost lovit de un tren, a anunţat marţi poliţia germană, potrivit AGERPRES.

Suspectul, un bărbat cu cetăţenia eritreeană, este acuzat că şi-a ameninţat cu cuţitul o vecină, înainte de a o încuia şi a părăsi locul incidentului, a declarat şeful poliţiei federale germane, Dieter Romann, într-o conferinţă de presă la Berlin. În aceeaşi zi, într-un acces de furie fără un motiv evident, bărbatul şi-a încuiat soţia şi cei trei copii, cu vârste de 1, 3 şi 4 ani, în apartamentul familial.

Citește și: Dacian Cioloș reacționează! ‘E primul gest de decenţă şi normalitate în Guvernul condus de Viorica Dăncilă’ .

Bărbatul era cunoscut de poliţie pentru ''alte asemenea infracţiuni comise în Elveţia'', a adăugat Romann.

La rândul său, poliţia elveţiană a anunţat marţi că bărbatul este rezident permanent în cantonul Zurich şi că în cursul acestui an a fost spitalizat cu afecţiuni psihiatrice.

Luni, individul respectiv, care sosise la Frankfurt în urmă cu câteva zile venind cu trenul din oraşul elveţian Basel, i-a împins pe calea ferată pe un băiat şi pe mama sa în gara din oraşul german. Femeia, în vârstă de 40 de ani, a reuşit să se salveze, însă fiul său a fost lovit de un tren regional de mare viteză care intra în gară. Rănile suferite i-au fost fatale băiatului.

Citește și: Marian Godină îl umilește pe un fost șef din poliție: ‘Începând de azi îi voi arăta pe toți care fac de râs această meserie’

O a treia persoană, o femeie în vârstă de 78 de ani, a fost de asemenea împinsă, dar nu a căzut de pe peron. Femeia a suferit o dizlocare de umăr.

Suspectul a sosit ilegal în anul 2006 în Elveţia, unde a prezentat o cerere de azil. El a primit azil doi ani mai târziu şi de atunci a fost considerat de autorităţile elveţiene ''bine integrat'', a declarat marţi ministrul de interne german Horst Seehofer.

În urma incidentului de luni, Seehofer a cerut suplimentarea măsurilor de securitate şi a personalului poliţienesc în gări şi supraveghere video sporită în locurile publice.

Citește și: BOMBĂ Gheorghe Dincă a fost AUDIAT la Craiova pentru o a TREIA victimă -Telefonul ei a fost găsit în locuinţa criminalului

În urmă cu zece zile, un caz similar celui din gara din Frankfurt a avut loc într-un alt oraş din vestul Germaniei, când o femeie de 34 de ani a fost împinsă în faţa trenului de un bărbat pe care ea nu îl cunoştea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.