Germania suspendă programul cu Turcia pentru preluarea de refugiaţi sirieni, ca urmare a închiderii frontierelor externe ale UE decisă de liderii europeni în vederea prevenirii extinderii pandemiei de coronavirus, dar solicitanţii de azil nu sunt respinşi la frontierele externe ale UE, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne, citat de AFP şi DPA, potrivit Agerpres.
''Ministerul de Interne a cerut suspendarea temporară a mecanismului'' de relocare a refugiaţilor sirieni ''ca urmare a restricţiilor de călătorie'' adoptate pentru o durată de 30 de zile, impuse marţi de UE, dar acest mecanism va fi reluat ''imediat ce va fi posibil'', a declarat purtătorul de cuvânt.
Citește și: Cercetătorii au descoperit! Cât timp rezistă coronavirusul în aer
Decizia autorităţilor germane se referă numai la acest mecanism în baza căruia Germania a preluat din Siria şi Liban circa 5.000 de refugiaţi în fiecare an, majoritatea sirieni.
Migranţii care sosesc în Europa nu sunt deocamdată respinşi la frontierele externe ale UE, iar cererile lor de azil sunt evaluate, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne german.
Comentează